Pastorația tinerilor și a tinerelor familii, în atenția preoților clujeni

de | dec. 11, 2019 | Actualitatea religioasă

Preoții din Cluj-Napoca s-au reunit marți, 10 decembrie 2019, în cadrul ultimei ședințe de lucru din anul 2019. Întrunirea s-a desfășurat la Centrul Eparhial și a fost prezidată de părintele protopop Alexandru Ciui. În deschiderea întâlnirii toți preoții au participat la o slujbă de mulțumire oficiată în Paraclisul Seminarului Teologic.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au regăsit puncte de dezbatere din toate sectoarele de activitate bisericească. Dintre acestea o atenție aparte a fost acordată discuțiilor legate de asigurarea locașurilor de cult și a caselor parohiale. Astfel, începând cu anul 2020 toate bisericile ortodoxe din Cluj-Napoca vor fi asigurate această responsabilitate revenindu-i fiecărei parohii.

În ședința de lucru a fost încheiat și un protocol de colaborare cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială ce are ca scop principal identificarea, mobilizarea și înregistrarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16-25 de ani care nu au reușit să se încadreze pe piața muncii din diverse motive în vederea acordării unor măsuri personalizate de sprijin.

Tot cu această ocazie s-au fixat și detaliile de organizare ale întâlnirii tinerelor familii care s-au cununat în bisericile ortodoxe din Municipiul Cluj-Napoca în anul 2019. Evenimentul se va desfășura cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, vineri 13 decembrie 2019, de la ora 18.00, la Biserica Ortodoxă ,,Înălțarea Sfintei Cruci” situată pe strada Plopilor nr. 46 în cartierul Mănăștur. Cu această ocazie părintele mitropolit îi va binecuvânta și le va adresa tinerilor căsătoriți un cuvânt de învățătură.

În încheierea întâlnirii au fost aduse în discuție și responsabilitățile care le revin preoților clujeni cu ocazia sfârșitului și a începutului de an în relația cu credincioșii și cu instituțiile administrative superioare.

Ultimele articole

Dumnezeu n-a trădat niciodată

Dumnezeu n-a trădat niciodată

Bătrânul Epifanie: „Am făcut un acord cu Dumnezeu. Eu să-mi golesc buzunarele şi El să mi le umple. Dumnezeu n-a trădat niciodată acordul, dar eu da! Şi Dumnezeu nu S-a plâns!” Cuvintele bătrânilor / Părintele Dionysios Tatsis / trad. de Andrei Andreicuţ / Editura...

Este inteligența altceva decât IQ?

Este inteligența altceva decât IQ?

„Oamenii se socotesc raționali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raționali. Unii au învățat cuvintele și cărțile vechilor înțelepți. Dar raționali sunt numai aceia care au sufletul rațional, pot să deosebească ce este binele și ce este răul, se feresc de cele rele și...

Zi de alese bucurii la Parohia Sfântul Nicolae din Zalău

Zi de alese bucurii la Parohia Sfântul Nicolae din Zalău

În prima zi a lunii noiembrie a fost o zi de alese bucurii duhovnicești pentru credincioșii Parohiei Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Zalău. În această binecuvântată zi, credincioșii au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Mihail,...

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Întâlnirea preoţilor responsabili cu activităţile de catehizare din Episcopia Maramureșului și Sătmarului s-a desfășurat la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, judeţul Satu Mare, joi, 29 octombrie....

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

La Reședința Patriarhală a avut loc astăzi, 28 octombrie 2015, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar...

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Credincioşii clujeni vor avea privilegiul şi bucuria de a se închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, care va fi adus la Cluj-Napoca la începutul lunii noiembrie 2015, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Mitropolia de Volos, Grecia la iniţiativa şi cu binecuvântarea...