Evanghelia zilei: Mt 24, 27 – 33, 42 – 51
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: precum porneşte fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că oriunde va fi un stârv, acolo se vor aduna vulturii. Însă, îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei; iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului; şi atunci vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. El va trimite pe îngerii Săi, în glas mare de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la celelalte margini. Luaţi pildă de la smochin: când mlădiţa lui este fragedă şi înfrunzeşte, atunci ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, chiar lângă uşă. Privegheaţi deci, căci nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi însă aceasta că, dacă ar şti în care ceas din noapte are să vină furul, stăpânul casei ar priveghea şi n-ar lăsa ca să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. Cine este, oare, slujitorul cel credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste slujitorii săi, ca să le dea hrană la vreme? Fericit este slujitorul acela pe care, venind, stăpânul său îl va găsi făcând aşa. Adevărat vă spun vouă că-l va pune peste toate averile sale. Dacă însă slujitorul acela, fiind rău, va zice în inima sa: stăpânul meu va întârzia şi va începe să bată pe tovarăşii săi şi să mănânce şi să bea cu beţivii, va veni stăpânul slujitorului aceluia, în ziua în care nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu se gândeşte şi-l va tăia din dregătorie şi-l va face părtaş cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Păstorii Bisericii
Dacă la întâia Sa venire Domnul Hristos S-a arătat oamenilor într-un mic oraş al Iudeii, în Betleem, la a doua Sa venire Se va arăta tuturor oamenilor, căci nu va mai veni smerit ca un miel, ci impunător, ca un judecător, înconjurat de putere şi slavă multă. Vor fi semne sus în cer şi jos pe pământ:
„Soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui, iar pe cer se va arăta semnul Fiului Omului.” (Mt 24, 29 – 30).
Domnul Hristos îi va trimite pe pământ, în cele patru colţuri ale lui, pe îngerii Săi care-i vor aduna pe cei aleşi de la marginile lumii. Îngerii Domnului vor veni cu sunet mare de trâmbiţă, trezindu-i pe cei morţi, adormiţi în Hristos, care vor învia. După aceea, cei vii, pe care a doua venire a Domnului îi va prinde în viaţă, vor fi răpiţi, împreună cu ceilalţi, în nori, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh.[1] Aşadar, la a doua Sa venire, Domnul nostru Iisus Hristos nu va veni singur, ci însoţit de aleşii Săi, care de altfel în tot timpul şi în toată vremea Îi aşteaptă venirea.
Acest cuvânt despre a doua Sa venire, Domnul Hristos l-a spus într-un cadru restrâns, l-a spus doar apostolilor şi nu l-a spus cu scopul de a-i înfricoşa, ci de a-i îndemna la priveghere. De fapt, după ce a rostit toate acestea, Domnul Hristos îi îndeamnă pe Apostoli zicând: „Fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi va veni Fiul Omului. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru”,[2] apoi rosteşte o parabolă. Este vorba de „parabola slugii credincioase” puse de stăpânul său să poarte de grijă de ale sale. Este aşadar o parabolă adresată în special apostolilor şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi, care vor păstori până la a doua venire a Domnului Hristos poporul credincios al lui Dumnezeu.
Domnul Hristos le atrage atenţia Apostolilor şi prin ei tuturor slujitorilor sfinţiţi ai Bisericii că datoria lor este de a purta de grijă nu de ei înşişi, ci de cei pe care-i păstoresc.
Dar cum trebuie păstoriţi credincioşii? Ne spune Domnul Hristos: Slujitorii Bisericii, preoţi şi episcopi, trebuie să le dea credincioşilor hrană la timp.[3] Cum adică la timp? Este ştiut faptul că şi în viaţa duhovnicească, la fel ca şi în viaţa trupească, sunt anumite stadii care trebuie trecute, iar nu sărite, pentru că nu poţi să-i predici unui credincios dogmele Bisericii dacă el nu a fost iniţiat în credinţa creştină, dacă nu cunoaşte cel puţin Simbolul de credinţă numit şi Crezul, care este mărturisirea de credinţă scurtă şi cuprinzătoare prin care cineva devine o parte în trupul Bisericii.
Dacă un copil nu este hrănit la timp, el nu se dezvoltă. Tot aşa se întâmplă şi cu acei creştini care nu sunt păstoriţi: ei rămân neiniţiaţi în tainele credinţei dar, mai rău decât atât, îşi pot pierde mântuirea. Pe astfel de păstori nu-i va ierta Domnul atunci când va veni să facă judecată. Spune Domnul Hristos Apostolilor Săi:
„Dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie şi va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (Mt 24, 48 – 51).
Acelaşi lucru l-a spus odinioară proorocul Iezechiel. Acesta îi certa pe slujitorii lui Dumnezeu, pe păstorii lui Israel, că nu poartă de grijă oilor încredinţate lor:
„Vai de păstorii lui Israel, care s-au păstorit pe ei înşişi! Păstorii nu trebuia ei oare să păstorească turma? Dar voi aţi mâncat grăsimea laptelui şi cu lâna v-aţi îmbrăcat; oile cele grase le-aţi junghiat, iar turma n-aţi păscut-o. Pe cea slabă n-aţi întărit-o şi pe cea bolnavă n-aţi însănătoşit-o, şi pe cea rănită n-aţi legat-o, şi pe cea rătăcită n-aţi întors-o şi pe cea pierdută n-aţi căutat-o, ci le-aţi stăpânit cu asprime şi cu cruzime. Şi ele, nefiind păstor, s-au risipit şi, risipindu-se, au ajuns mâncarea tuturor fiarelor câmpului. Şi s-au risipit oile Mele, nefiind păstori şi s-au făcut spre mâncare tuturor fiarelor câmpului. De aceea rătăcesc oile Mele prin toţi munţii şi pe tot dealul înalt. Pentru aceasta, păstori, ascultaţi cuvântul Domnului: Acestea zice Domnul Dumnezeu: «Iată, Eu vin la păstori şi voi cere din mâinile lor şi îi voi întoarce pe dânşii ca să nu mai păstorească oile Mele şi nu se vor mai paşte păstorii pe ei înşişi şi vor scoate oile Mele din gura lor şi nu vor mai fi lor de mâncare.».” (Iez 34, 2 – 10).
Deci întâi de toate preotul este un slujitor; este în fruntea credincioşilor pentru că – după cuvântul Mântuitorului – îi slujeşte pe toţi. Preotul primeşte harul sfânt şi sfinţitor, dar şi el trebuie să îşi câştige mântuirea şi sfinţirea personală. Sunt preoţi şi preoţi. Părintele Iustin Popovici îi împarte în două categorii: preoţi şi preoţi sfinţi.[4] Aşadar să nu uităm că toţi suntem chemaţi la sfinţenie pentru că numai aşa ne vom putea apropia fără de osândă de Cel Sfânt, de Domnul nostru Iisus Hristos. Acest îndemn este rostit de preot la Sfânta Liturghie în auzul întregii comunităţi ecleziale: „Să luăm aminte: Sfintele (vouă) Sfinţilor”.[5]
[1] 1 Tes 4, 13 – 17.
[2] Mt 24, 44; Lc 12, 40.
[3] Mt 24, 45.
[4] Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om, p. 109.
[5] Liturghier, p. 173; A se vedea şi Arhiep. Bartolomeu, Cartea deschisă a Împărăţiei, o însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni, p. 238.
