Păstrarea şi mărturisirea dreptei credinţe, tema Cercului pastoral-misionar Mocod

de | oct. 20, 2019

În prezenţa protopopului Ţării Năsăudului, pr. Ioan Dâmbu, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în Parohia Mititei din Protopopiatul Năsăud.

Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” în prezenţa unui număr mare de credincioşi, soborul de preoţi condus de părintele protopop Ioan Dâmbu, alături de părintele paroh Călin Imbuzan, au săvârşit slujba Vecerniei.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. protopop Ioan Dâmbu a vorbit celor prezenţi despre păstrarea şi mărturisirea dreptei credinţe – condiţie pentru mântuire. Protopopul de Năsăud a subliniat că păzirea poruncilor lui Dumnezeu sau participarea la viaţa Bisericii constituie forme concrete de păstrare a dreptei credinţe.

În continuare, părintele paroh Călin Imbuzan a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi, iar la final, credincioşii au interpretat pricesne.

Seara duhovnicească din Parohia Mititei se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, fiind ultima întâlnire a preoţilor din acest Cerc pastoral-misionar pe anul în curs.

Date istorice

Biserica parohială, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Mititei, a fost construită între anii 1881-1886 din piatră, în formă de navă, pe locul fostei biserici de lemn. Între anii 1989-1991, biserica a fost pictată la interior în tehnica frescă, tot atunci făcându-se și anumite lucrări pentru consolidarea exteriorului. Drept urmare, la data de 22 august 1993 biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, paroh fiind părintele Grigore Fontul.

Din anul 2015 credincioşii din parohia Mititei sunt păstoriţi de pr. Călin Imbuzan, sub coordonarea căruia a fost ridicată o nouă casa parohială în locul celei vechi.

Păstrarea şi mărturisirea dreptei credinţe, tema Cercului pastoral-misionar Mocod

 

 Pr.Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Scenetă de Crăciun, în parohia Hășdate

Scenetă de Crăciun, în parohia Hășdate

Marți, 25 decembrie 2018, de Praznicul Nașterii Domnului, în parohia ortodoxă Hășdate, din Protopopiatul Gherla, după Sfânta Liturghie a fost prezentată sceneta „Bună vreme gazdă aleasă”. În pregătirea acesteia au fost implicați copiii din parohie, dar și cei veniți...

Campania ,,Fii Bun de Crăciun!”, ediția a IV-a

Campania ,,Fii Bun de Crăciun!”, ediția a IV-a

Campania socială,  intitulată ,,Fii Bun de Crăciun!”, ajunsă la ediția a IV-a, demarată de Asociația Filantropia Dej, a mobilizat și anul acesta foarte mulți oameni! În cadrul Campaniei ,,Fii Bun de Crăciun!”, la nivel instituțional au fost semnate Protocoale de...

Activitate caritabilă în Parohia Ciubanca, Protopopiatul Dej

Activitate caritabilă în Parohia Ciubanca, Protopopiatul Dej

Sâmbătă, 22 decembrie, mai multe familii de tineri din Parohia Ortodoxă Ciceu-Giurgești, Protopopiatul Beclean, împreună cu preotul paroh Dan Iftimi au organizat o acțiune caritabilă, destinată unor familii cu posibilități materiale reduse și persoane vârstnice din...

Daruri pentru copiii nevoiași din Huedin, în prag de sărbători

Daruri pentru copiii nevoiași din Huedin, în prag de sărbători

Fundația Cultural Filantropică Protopop Aurel Munteanu din Huedin a pregătit zilele acestea, premergătoare Crăciunului, aproximativ 100 de pachete pentru copiii nevoiași și pentru familiile aflate în dificultate, de pe raza orașului Huedin și din împrejurimi....