Patriarhia Română îndeamnă la donarea de sânge şi plasmă convalescentă Covid-19

de | nov. 20, 2020 | Actualitatea religioasă, Comunicate de presă, Pandemie coronavirus

Patriarhia Română îndeamnă la intensificarea donării de sânge şi plasmă convalescentă Covid-19 în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”.

Comunicat de presă:


DONEAZĂ SÂNGE, SALVEAZĂ O VIAȚĂ!
Campania de donare de sânge derulată de Patriarhia Română (2014 – 2020) trebuie intensificată!

Cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, în anul 2012 a început în Arhiepiscopia Bucureștilor o campanie de donare de sânge numită „O picătură de sânge pentru viața aproapelui”.

Începând cu anul 2014, cu aprobarea Sfântului Sinod, această campanie a fost extinsă la nivel național în toată Patriarhia Română sub îndemnul „Donează sânge, salvează o viață!”.

Astfel, cea mai amplă campanie de donare de sânge din România s-a desfășurat în cooperare cu diverse instituții publice (centre regionale și județene de transfuzie, spitale, clinici, direcții de asistență socială și protecția copilului, Jandarmerie, Poliție și Armată), precum și cu organizaţii neguvernamentale (Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români și alte asociații).

Pe parcursul celor 6 ani ai campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” au participat 40.800 de donatori, cantitatea de sânge recoltată fiind de peste 18.000 de litri.

În contextul medical și epidemiologic actual, atât de dificil, prin care trece societatea românească, Patriarhia Română adresează tuturor celor ce înțeleg valoarea salvării unei vieți umane îndemnul său de a participa la nobila acțiune a donării de sânge.

Totodată, adresează și îndemnul de a dona, conform criteriilor de eligibilitate, plasmă convalescentă Covid-19, pentru salvarea celor aflați în situație critică din cauza infestării cu noul coronavirus.

Donarea de sânge şi de plasmă convalescentă Covid-19 sunt acum cele mai luminoase şi necesare fapte de iubire jertfelnică şi de solidaritate umană!

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: arhivă Basilica.ro

Ultimele articole

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...