Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române aniversează împlinirea vârstei de 70 de ani

de | iul. 20, 2021

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îşi sărbătoreşte ziua numelui de botez şi ziua de naştere în zilele de 20, respectiv, 22 iulie 2021. Biroul de presă transmite printr-un comunicat cum se desfăşoară evenimentele aniversare.


Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române aniversează împlinirea vârstei de 70 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie marţi, 20 iulie 2021, în ziua de cinstire a Sfântului și slăvitului Proroc Ilie, în Paraclisul cu acelaşi hram din Reşedinţa Patriarhală, deoarece Preafericirea Sa a primit la Sfântul Botez numele Ilie (Dan-Ilie).

Miercuri, 21 iulie 2021, în Palatul Patriarhiei, va avea loc slujba de Te Deum şi şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În ziua de joi, 22 iulie 2021, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale va fi săvârșită o slujbă de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi asupra ierarhilor, clericilor, monahilor şi credincioşilor mireni.

La finalul acestei slujbe se va citi Actul Aniversar al Sfântului Sinod, la împlinirea vârstei de 70 de ani ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

După aceste momente liturgice se va desfășura, în sala Aula Magna din Palatul Patriarhei, un Moment aniversar, în timpul căruia vor fi prezentate mesajele din partea autorităţilor de stat, precum și din partea altor instituţii publice. În încheiere vor fi prezentate un volum şi un film aniversar.

Mesajele de felicitare cu ocazia aniversării zilei de naștere a Patriarhului României pot fi înmânate direct la Cabinetul Patriarhal sau trimise la adresa de e-mail cabinet.patriarhal@patriarhia.ro, ori la numărul de fax 021.406.71.62.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit : arhivă Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de sărbătoare la biserica ,,Sfântul Nicolae” din Zalău

Zi de sărbătoare la biserica ,,Sfântul Nicolae” din Zalău

Credincioșii parohiei „Sfântul Nicolae” din Zalău au avut parte în această primă duminică a lunii decembrie de o mare bucurie duhovnicească. Cu doar două zile înainte de prăznuirea hramului bisericii, Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohiei, de pe strada...

Spectacolul caritabil, „Hristos cel Milostiv și Ucenicii Săi”

Spectacolul caritabil, „Hristos cel Milostiv și Ucenicii Săi”

Sute de clujeni au participat vineri, 2 decembrie 2016, la spectacolul de Crăciun , organizat de Mitropolia Clujului și Protopopiatul Cluj I, în parteneriat cu Radio Renașterea, Casa de Cultură a Studenților, parohia „Adormirea Maicii Domnului” și alte organizații,...

Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului: ,,De la Corifeii Marii Uniri până la martirii din decembrie 1989, în majoritate tineri, toţi s-au mutat în eternitate cu gânduri la vremuri mai bune.”

Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului: ,,De la Corifeii Marii Uniri până la martirii din decembrie 1989, în majoritate tineri, toţi s-au mutat în eternitate cu gânduri la vremuri mai bune.”

De Ziua Națională a României, în toate bisericile ortodoxe din ţară au fost oficiate slujbe de Te Deum și  de pomenire a eroilor neamului. S-a adus astfel mulțumire pentru înfăptuirea unității naționale și s-au înălțat rugăciuni pentru cei care și-au dat viața pentru...

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Te-Deum de Ziua Naţională a României la Baia Mare

Joi, 1 Decembrie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sighteanul a participat la manifestările de Ziua Naţională a României desfăşurate la Monumentul Ostaşului Român din Baia Mare, unde a avut loc ceremonialul militar. P.S. Iustin Sigheteanul împreună...