Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit astăzi, 30 septembrie 2024, împlinirea a 17 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel în demnitatea de Patriarh. Acest moment a fost marcat la Catedrala Patriarhală din București prin comuniune liturgică și o slujbă de Te Deum săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, la care a participat Preafericirea Sa, împreună cu ierarhi membri ai Sfântului Sinod, reprezentanți ai unor instituții, ostenitori din Administrația Patriarhală și de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și credincioși.
La momentul aniversar a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Evenimentul aniversar a debutat în dimineața zilei de luni, la Catedrala Patriarhală, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit o slujbă de Te Deum cu prilejul sărbătoririi a 17 ani de la întronizarea Patriarhului României, fiind prezenți ierarhi membri ai Sfântului Sinod, consilieri din cadrul Administrației Patriarhale și Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și secretarul de stat pentru Culte. În cadrul slujbei, au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra Părintelui Patriarh Daniel și pentru împlinirile recente din viața Bisericii Ortodoxe Române.
La finalul slujbei de Te Deum, ierarhul slujitor a rostit un cuvânt de felicitare în care a evidențiat activitatea rodnică și multiplele realizări ale Preafericitului Părinte Daniel în cei 17 ani de slujire în scaunul patriarhal: „Pe lângă mulțumirea ce se cuvine adusă lui Dumnezeu, toți suntem îndatorați să mulțumim tuturor acelora prin care Dumnezeu a lucrat și lucrează în viața noastră, adică să mulțumim părinților după trup, părinților duhovnicești și educatorilor. Dacă acestora, precum și celor care ne-au ajutat și ne-au făcut dezinteresat un bine, suntem îndatorați să le mulțumim, mai mult se cuvine să ne exprimăm recunoștința față de Preafericirea Voastră pentru părinteasca purtare de grijă și pentru toată truda și osteneala pe care le-ați depus ca Patriarh al nostru. Noi, cei prezenți, precum și preoții și credincioșii care prin intermediul posturilor de televiziune și de radio ale Patriarhiei Române sunt în comuniune de rugăciune împreună cu noi, am exprimat în timpul slujbei de Te Deum mulțumirea noastră adusă lui Dumnezeu fiindcă a rânduit ca, în urmă cu 17 ani, Preafericirea Voastră să fiți întronizat ca Patriarh al României. Îi mulțumim Tatălui ceresc pentru toate înfăptuirile și pentru toate binecuvântările pe care le-a adus asupra Bisericii noastre Ortodoxe timp de 17 ani. Pe parcursul acestei perioade, care s-a scurs destul de repede, Preafericirea Voastră ați trăit, alături de noi, durerea pricinuită de trecerea la cele veșnice a unor vrednici ierarhi ce au făcut parte din Sfântul Sinod. Ați trăit împreună cu noi, cu preoții și cu binecredincioșii creștini, și bucuria ridicării la treapta de ierarhi a unor părinți tineri, care vă urmează exemplul. În ziua de 29 noiembrie 2007, noi, membrii Sfântului Sinod, precum și clericii prezenți, am trăit alături de Preafericirea Voastră bucuria punerii pietrei de temelie pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Îi mulțumim lui Dumnezeu fiindcă, în timpul care s-a scurs de atunci, s-a văzut sporul zidirii acesteia, și urmează să ne bucurăm în continuare, după terminarea lucrărilor. În anul 2009, ați binecuvântat și rânduit ca șase episcopii să fie ridicate la rangul de arhiepiscopie. Trebuie să vă mulțumim cu recunoștință, în numele românilor plecați din țară pentru găsirea unui loc de muncă, fiindcă în părinteasca purtare de grijă ați reorganizat, imediat după întronizare, diaspora românească, prin înființarea de noi eparhii. (…) În cei 17 ani, Preafericirea Voastră ne-ați dăruit un număr destul de mare de scrieri cu conținut teologic și nu numai. Este un material vast, necesar tuturor acelora care se ocupă de cercetarea teologiei. Multe teme sau subiecte abordate sunt noi în teologia românească, iar unele dintre ele pot fi dezvoltate pe mai departe. Preafericirea Voastră v-ați fundamentat scrierile și predicile mult apreciate de preoți pe învățăturile Sfinților Părinți”.
La finalul cuvântului său, ierarhul i-a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din partea membrilor Sfântului Sinod și a tuturor celor prezenți, o frumoasă icoană a Marelui Arhiereu Iisus Hristos și un coș cu flori.
La rândul său, Patriarhul României a rostit un cuvânt de mulțumire și recunoștință: „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, asupra tuturor celor care au slujiri pastorale și învățătorești și asupra tuturor celor care formează instituții slujitoare ale Bisericii noastre. În mod deosebit, mulțumim Preasfințitului Părinte Nicodim, care a prezentat o bogată gamă de activități pe care noi le-am săvârșit împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin coresponsabilitate și conlucrare sinodală, dar și prin cooperare cu clerul și credincioșii Bisericii noastre. Atunci când facem un bilanț al slujirii fiecăruia dintre noi, ne gândim nu doar la ceea ce s-a făcut, ci și la câte mai sunt de făcut, pentru că întotdeauna timpul cere o serie întreagă de răspunsuri la probleme noi. Însă, așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel, «pe toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește» (Filipeni 4, 13). Așadar, noi contăm în primul rând pe ajutorul lui Dumnezeu și pe împreuna-sfătuire și lucrare cu clerul și credincioșii noștri. Ne bucurăm de cooperarea cu instituțiile statului care ajută Biserica, fiindcă și Biserica ajută poporul român în viața sa cotidiană și mai ales pe calea mântuirii, pentru că viața de pe pământ este o pregătire pentru viața veșnică, cerească. Mulțumim Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și tuturor sfinților, și îi rugăm să ne dăruiască sănătate, bucurie, pace și mult ajutor”.
https://www.youtube.com/watch?v=EsfpgG61ODE
Moment festiv
Împlinirea a 17 ani de slujire patriarhală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost marcată şi printr-un moment festiv desfășurat în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, moderat de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. În cadrul acestuia, secretarul de stat pentru Culte și conducătorii cultelor religioase recunoscute în România sau delegați ai acestora au prezentat mesaje de felicitare, în care au subliniat buna conlucrare cu Biserica Ortodoxă Română sub păstorirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în folosul societății românești.
La momentul festiv găzduit de Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei au participat și membrii Sinodului permanent al Bisericii Ortodoxe Române, membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În cuvântul introductiv, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a evidențiat activitatea bogată a Bisericii Ortodoxe Române sub arhipăstorirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. „În acești 17 ani de arhipăstorie ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica noastră și-a sporit prestigiul în comuniunea Bisericilor Ortodoxe Autocefale, în țară fiind apreciată pentru rolul de factor al păcii sociale, pentru promovarea tradițiilor și identității poporului român, pentru dezvoltarea și intensificarea responsabilității față de românii ortodocși din afara granițelor României. Biserica este un partener important al Statului prin opera de asistență socială și prin contribuția la educația tinerelor generații. O bogată și vie activitate a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel se remarcă în planul relațiilor externe bisericești, prin promovarea dialogului cu Bisericile Ortodoxe surori și celelalte culte creștine, precum și prin promovarea consultării și conlucrării cu toate cultele religioase recunoscute din România, relații cărora, în deplin acord cu ierarhii Sfântului Sinod, Preafericirea Sa s-a străduit să le dea un nou impuls, prin înființarea, la inițiativa sa, a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, spre folosul societății românești”, a spus ierarhul.
În continuare, secretarul de stat pentru Culte Ciprian Vasile Olinici a prezentat un mesaj de felicitare în care a evidențiat rolul important pe care Biserica Ortodoxă Română îl ocupă în societatea românească prin întreaga sa activitate pastoral-misionară, educațională și social-filantropică.
Mesaje de felicitare au rostit și Monseniorul Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova; părintele protoiereu stavrofor Marinco Marcov, Vicarul Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timișoara, pentru a prezenta mesajul Preasfințitului Părinte Luchian Pantelici, Episcopul ortodox sârb al Ungariei și administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timișoarei; Înaltpreasfințitul Părinte Aurel Percă, Arhiepiscop și Mitropolit de București și vicepreședintele Conferinței Episcopilor Catolici din România; Preasfințitul Părinte Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhidiocezei de Alba Iulia și Făgăraș, care a prezentat mesajul Cardinalului Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Arhiepiscopiei Majore Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș; părintele vicar eparhial Radu Holca, care a prezentat mesajul Preasfințitului Părinte Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România; părintele Ionuț Bordeanu, care a prezentat mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Leontii Izot Lavrente, Arhiepiscop al Fântânii Albe și al Bucureștilor și Mitropolit al Tuturor Creștinilor de Rit Vechi; Episcopul-vicar Szegedi László Tamás, care a prezentat mesajul Episcopului Béla Kató al Bisericii Reformate din România; Episcopul-vicar Daniel Zikeli, care a prezentat mesajul Episcopului Reinhart Guib al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România; Episcopul-vicar Koszta István, care a prezentat mesajul Episcopului Adorjáni Dezsö Zoltán, al Bisericii Evanghelice Luterane din România; Episcopul-vicar Andrási Benedek, care a prezentat mesajul Episcopului Istvan Kovacs al Bisericii Unitariene Maghiare din România; Sorin Bădrăgan, șeful Cultului Creștin Baptist; Vicarul general Virgil Achihai, care a prezentat mesajul Președintelui Cornel Haureș al Bisericii Creștine după Evanghelie din România; Dragoș Mușat, care a prezentat mesajul Președintelui Neațu Aurel al Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea; Muftiul Muurat Iusuf de la Muftiatul Cultului Musulman din România; Ioan Ceuță, Președintele cultului „Adunările lui Dumnezeu” din România.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit tuturor vorbitorilor pentru mesajele calde de felicitare și apreciere, lecturând mesajul intitulat „Consultarea și conlucrarea cultelor religioase recunoscute sunt o necesitate practică spre folosul societății românești”.
În încheierea momentului festiv, Preafericirea Sa a acordat Diploma omagială „250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București” cu medalie membrilor Sinodului permanent al Bisericii Ortodoxe Române, secretarului de stat pentru Culte Ciprian Vasile Olinici, conducătorilor cultelor religioase recunoscute în România și delegaților acestora prezenți la eveniment, membrilor Permanenței Consiliului Național Bisericesc, respectiv membrilor Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La final, din partea membrilor celor două permanențe, Preafericirea Sa a primit un frumos aranjament floral.
Mai multe fotografii AICI
Sursa: Diac. Emilian Apostolescu și Diac. Vasile Robert Nechifor / Ziarul Lumina
Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro, Luigi Ivanciu și Mihnea Păduraru / Ziarul Lumina