Patriarhul Daniel: Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive

de | oct. 9, 2020

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel referitor la interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi, 9 octombrie 2020:


Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive

Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași.

Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționatădiscriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.

Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare.

Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autoritățile locale erau o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios.

Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu.

Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.

Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Voivodeni

Hramul Mănăstirii Voivodeni

Luni, 6 august 2018, cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos și cu prilejul hramului Mănăstirii Voivodeni, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie,împreună cu un sobor de peste 20 de preoţi şi diaconi, din care au...

Hramul Mănăstirii Botiza

Hramul Mănăstirii Botiza

Luni, 6 august 2018, praznicul împărătesc al Schimbării la Faţă a Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, de la ora 9,30, Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de Vară al Mănăstirii Botiza, Protopopiatul Vişeu, cu...

Hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față”de la Cheile Turzii

Hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față”de la Cheile Turzii

Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” Cheile Turzii din localitatea Petreştii de Sus, județul Cluj, și-a sărbătorit hramul, luni, 6 august 2018, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Liturghie Arhierească în Parohia Almașu, Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească în Parohia Almașu, Episcopia Sălajului

Duminică, 5 august 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Almașu, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și...