Patriarhul Daniel: Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive

de | oct. 9, 2020

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel referitor la interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi, 9 octombrie 2020:


Apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive

Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași.

Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționatădiscriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română.

Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare.

Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autoritățile locale erau o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios.

Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu.

Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.

Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Muzica bisericească, în atenția preoților clujeni

Muzica bisericească, în atenția preoților clujeni

Miercuri, 21 februarie 2018, preoții din Protopopiatul Cluj 2 s-au întâlnit în ședință de lucru la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului.  Întâlnirea a fost deschisă cu o slujbă de mulțumire oficiată de la ora 10:00, în paraclisul Seminarului Teologic Ortodox...

Ședință lunară, în Protopopiatul Huedin

Ședință lunară, în Protopopiatul Huedin

Marți 20 februarie 2018, a avut loc la sediul Protopopoiatului Ortodox Huedin, ședința administrativă lunară. Aceasta a fost precedată de  săvârșirea slujbei Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, în paraclisul Sfinții Trei Ierarhi al protopopiatului. După slujbă,...

Tabăra parohială „Zile de Poveste” la Spermezeu

Tabăra parohială „Zile de Poveste” la Spermezeu

Copiii și adolescenții din parohiile Spermezeu și Sita, judeţul Bistrița-Năsăud, au participat în perioada 16-18 februarie 2018 la o tabără parohială de weekend. Timp de trei zile au fost organizate, cu ajutorul unui grup de 9 tineri voluntari, mai multe activităţi...