Patriarhul Daniel: Avem speranţa că nu peste mult timp ne vom reîntâlni la slujbele Bisericii

de | mai 10, 2020 | Actualitatea religioasă, Patriarhia română

În predica duminicală, Patriarhul Daniel şi-a exprimat speranţa că în scurt timp credincioşii vor putea participa la cultul divin public. El subliniat beneficiile acestui aspect, mai ales în această perioadă „când foarte mulţi oameni suferă sufleteşte de anxietate, de spaimă”, precizând că slujbele Bisericii sunt „o vindecare de singurătate, de nelinişte”.

„În această perioadă suferim şi de faptul că iubiţii noştri credincioşi nu pot participa direct, fizic, la slujbele din Biserică. Avem speranţa că nu peste mult timp ne vom putea reîntâlni la slujbele Bisericii, chiar dacă la început ele se vor săvârşi în afara lăcaşului de cult”, a spus Patriarhul Daniel la finalul slujbei oficiate în Paraclisul Sf. Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale.

Părintele Patriarh a precizat că prin participarea la cultul divin public dobândim întărire în credinţă.

Slujbele ne aduc pace şi bucurie prin prezenţa însăşi a lui Hristos în Sfintele Taine şi în slujbele Bisericii în general. De aceea, psalmistul spunea Gustaţi şi vedeţi că Bun este Domnul.

Patriarhul Daniel a reiterat îndemnul la rugăciune, dialogul cu Dumnezeu fiind esenţial în depăşirea crizei sanitare actuale.

„În această perioadă de pandemie, când foarte mulţi oameni suferă sufleteşte de singurătate, de anxietate, de spaimă, de nesiguranţa zilei de mâine, de teamă de îmbolnăvire, de teama de moarte să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să vină spre noi, spre sufletul nostru ca să ne ridice din suferinţă, din singurătate, din întristare şi să ne dăruiască bucuria pe care a dăruit-o omului de la Vitezda pe care L-a vindecat”.

Pe lângă rugăciune este necesar şi ajutorul pe care trebuie să îl oferim aproapelui nostru, a spus Patriarhul.

„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să transforme această perioadă de însingurare şi nelinişte într-o perioadă de speranţă, într-o perioadă de comuniune mai intensă cu Dumnezeu prin rugăciune şi comuniune mai intensă cu semenii noştri prin fapte bune”.

Pe lângă sprijinul duhovnicesc oferit în contextul sanitar actual, Biserica s-a implicat şi în limitarea efectelor panemdiei prin sprijin material. Valoarea totală a suportului oferit de eparhii de la începutul crizei medicale Covid-19 și până în data de 4 mai 2020 se ridică la 17.149.663 lei (3.551.390 euro).

Binele trebuie săvârşit oricând

În prima parte a cuvântului său, Patriarhul a explicat textul evanghelic citit în cadrul liturghiei, fragment care prezintă vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.

Prin faptul că tămăduirea bolnavului a avut loc într-o zi de sâmbătă, a spus Patriarhul Daniel, „Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că binele trebuie făcut în fiecare zi: şi în zi de sărbătoare, şi în zi de lucru, pentru a arăta iubirea milostivă faţă de cei aflaţi în nevoi.”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a afirmat că trebuie să ne arătăm întotdeauna recunoscători pentru binefacerile primite, având exemplul slăbănogului vindecat.

Îndată ce a fost vindecat, omul paralizat a mers la templu ca să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru vindecarea sa, învăţându-ne şi pe noi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru orice binefacere primită de la El.


Sursa: basilica.ro

Ultimele articole

Pregătire pentru Taina Spovedaniei

Pregătire pentru Taina Spovedaniei

Cercetarea conștiinței este unul din pașii importanți pe care creștinul îl realizează înainte de a se mărturisi înaintea unui duhovnic. Pentru a fi ajutat în lucrarea sa, creștinului i se pun la îndemână, anumite îndreptare de spovedanie, care pot fi de un real folos,...

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie 2015, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Momentul solemn a avut loc în...

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...