Patriarhul Daniel i-a distins pe membrii Casei Regale a României cu Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”

de | dec. 5, 2022

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a distins pe membrii Casei Regale a României cu Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, luni, 5 decembrie.

Patriarhul Daniel a acordat distincţia Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, precum şi Altețelor Lor Regale Principele consort Radu al României şi Principesele Sofia şi Maria, infomează Ziarul Lumina.

Evenimentul a avut loc în Reşedinţa Patriarhală.

În timpul întâlnirii, a fost evocată personalitatea ultimului Rege al României, Mihai I, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit cinci ani.

Patriarhul Daniel le‑a dăruit membrilor Casei Regale mai multe volume din Noul Testament în ediţie bilingvă, română şi greacă, apărut la Editura Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, respectiv, Albumul monografic „Slujind «unitatea Duhului întru legătura păcii». 15 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel al României”.

Membrii Casei Regale a României i-au mulțumit Patriarhului României pentru primire şi pentru distincții şi i-au oferit Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române un tablou cu Regele Mihai I al României şi soția sa, Regina Ana.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Patriarhia română
Mircea cel Bătrân va fi comemorat la Mănăstirea Cozia

Mircea cel Bătrân va fi comemorat la Mănăstirea Cozia

Domnitorul Mircea cel Bătrân va fi comemorat miercuri la Mănăstirea Cozia, cu ocazia împlinirii a 606 ani de la trecerea sa la Domnul.    Manifestările vor începe cu slujba Parastasului, oficiată în Biserica „Sfânta Treime” a Mănăstirii Cozia, începând cu ora 11:00,...

Mesajul Patriarhului Daniel de Ziua Culturii Naționale

Mesajul Patriarhului Daniel de Ziua Culturii Naționale

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis luni un mesaj la manifestarea organizată de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei cu ocazia Zilei Culturii Naționale.  „Opera culturală literară, manuscrisă sau tipărită a Bisericii a fost însoțită de...