Patriarhul Daniel, mesaj la moartea Reginei Elisabeta a II-a: Un prieten al poporului român și al Bisericii Ortodoxe Române

de | sept. 10, 2022 | Patriarhia română

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe la moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, survenită în ziua de joi, 8 septembrie 2022.

Patriarhul Daniel a subliniat că Majestatea Sa „a fost un prieten constant al poporului român și, în special, al Bisericii Ortodoxe Române”.

Mesajul integral:


București, 8 septembrie 2022

Majestății Sale CHARLES al III-lea,
Regele Regatului Unit al Marii Britanii și al Commonwealth-ului

Majestatea Voastră,

Suntem profund mișcați de trecerea la Domnul a regretatei Regine Elisabeta a II-a, mama iubită a Majestății Voastre și Suveran al Regatului Unit și al Commonwealth-ului, în ziua de 8 septembrie 2022, în care sărbătorim, în Biserica Ortodoxă, Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria.

Cunoaștem legătura apropiată pe care Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a avut-o cu Familia Regală a Românei, în special cu fostul Rege Mihai al României, pe care l-a apreciat atât de mult.

În același timp, Majestatea Sa a fost un prieten constant al poporului român și, în special, al Bisericii Ortodoxe Române, în strădania lor de a trece prin vremurile grele ale dictaturii comuniste.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a rămas în conștiința noastră ca o susținătoare constantă a românilor care s-au stabilit în Regatul Unit și, în general, a României, fiind inspirată de manifestarea statornică de iubire și apreciere a Majestății Voastre pentru țara si poporul nostru.

În aceste momente de mare întristare și durere pentru Familia Regală Britanică și pentru Majestatea Voastră, personal, ne rugăm ca sufletul nobil al Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a să se odihnească în pacea, lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica ei pomenire din neam în neam! 

Cu deosebită prețuire,

† Daniel,
Patriarhul României

Foto credit: Twitter / @RoyalFamily

Ultimele articole

Prezență Arhierească în Parohia Cosniciu de Sus

Prezență Arhierească în Parohia Cosniciu de Sus

Luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cosniciu de Sus, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între...

Mai multe din Patriarhia română
Patriarhia Română: Îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă

Patriarhia Română: Îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă

Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite...

Patriarhul Daniel: Mesaj spiritual în timp de pandemie

Patriarhul Daniel: Mesaj spiritual în timp de pandemie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj în care a subliniat că „starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni”, informează Basilica.ro. „Mai ales acum, când lumea trece...

Mesajul Patriarhului Daniel la Ziua Națională a Regalității

Mesajul Patriarhului Daniel la Ziua Națională a Regalității

Mesajul adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, cu prilejul Zilei Naționale a Regalității, 10 mai 2020: Bucureşti, 10 mai 2020 Majestății Sale MARGARETA, Custodele Coroanei române Majestatea Voastră,...