Patriarhul Daniel: Radu Beligan, un simbol al teatrului românesc

de | iul. 21, 2016

Miercuri,  20 iulie 2016, actorul Radu Beligan a trecut la Domnul. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a adresat la acest moment trist un mesaj de condoleanţe familiei:

Vestea trecerii la cele veșnice a domnului Radu Beligan la venerabila vârstă de 97 de ani ne-a îndurerat prin pierderea uneia dintre personalitățile de excepție ale teatrului românesc.

Maestrul Radu Beligan și-a dedicat întreaga viață teatrului, filmului, televiziuniişi radioului, devenind, datorită talentului său, un adevărat şi nepreţuit simbol al teatrului național. Actor cu peste şapte decenii de activitate, regizor, profesor, membru de onoare al Academiei Române, fost director al Teatrului Naţional, Președinte de onoare pe viață al Institutului Internațional de Teatru, onorat cu numeroase distincţii naţionale şi internaţionale, Radu Beligan va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a iubitorilor teatrului și filmului românesc graţie personalităţii sale unice.

În aceste momente grele pentru familie și pentru toți care l-au cunoscut și l-au prețuit ca om și artist, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și îi încredințăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul domnului Radu Beligan în Împărăția Sa împreună cu drepții, iar pe cei îndoliați și îndurerați să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obște și a iubirii milostive a Preasfintei Treimi.

 

Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndoliată,

†  DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa:basilica.ro

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

Denia celor 12 Evanghelii la Zalău

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al...

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Joia Mare la Catedrala Mitropoltană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au participat în Joia Mare la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în Catedrala Mitropolitană. Slujba a început la ora 8:00 și a fost una specială, pentru că amintește de Cina cea de Taină, care a avut loc acum mai bine de...

Te Deum la Ziua Veteranilor de Război

Te Deum la Ziua Veteranilor de Război

În Sfânta şi Marea Joi a Săptămânii Patimilor, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat, la Statuia Ostaşului Român din Baia Mare, slujba Te Deum-ului, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război şi a sfinţit coroanele şi jerbele de flori. Ceremonia a început cu...

Daruri pentru copiii și vârstnicii nevoiași din Dej

Daruri pentru copiii și vârstnicii nevoiași din Dej

Elevii de la Școala „Mihai Eminescu” din Dej, alături de voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” filiala Dej, au oferit  miercuri, 27 aprilie, o rază de bucurie bătrânilor din cadrul Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din...

Pachete cu alimente de Paşti pentru familiile nevoiaşe din Baia Mare

Pachete cu alimente de Paşti pentru familiile nevoiaşe din Baia Mare

În Săptămâna Patimilor, parohia „Naşterea Domnului” din Baia Mare a desfăşurat o acţiune social-filantropică, destinată familiilor aflate într-o situaţie materială precară. Pe toată durata Postului, Comitetul de femei al bisericii şi Consiliul Parohial, prin preoţii...