Patriarhul Daniel: „Toți oamenii sunt chemați la mântuire, dar sunt aleși cei care răspund chemării”

Patriarhul Daniel: „Toți oamenii sunt chemați la mântuire, dar sunt aleși cei care răspund chemării”
Photo Credit To Dumitru Cucura

Preasfericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române le-a vorbit tinerilor europeni și credincioșilor clujeni ce au luat parte la Liturghia solemnă oficiată în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj, despre mântuire. Preafericirea Sa a explicat celor prezenți în Piața Avram Iancu, pornind de la pilda nunții fiului de împărat, că toți oamenii sunt chemați la mântuire, dar sunt aleși cei care răspund chemării.

„Aleși devin cei care prin nevoințe multe, prin lacrimi de pocăință își curăță haina de la Botez, pătată de păcate, și se luminează prin Sfânta Spovedanie și prin Sfânta Împărtășanie”.

 

Să ne îmbrăcăm cu veșmântul credinței și a faptelor bune

Depinde de noi, de fiecare în parte, dacă vom fi sau nu aleși, a spus Preafericitul Daniel, pentru că DSC_0118Dumnezeu ne dă această libertate de a alege dacă ne dorim sau nu comuniunea cu El în ceruri. Pentru a avea parte însă de această comuniune cu Dumnezeu în ceruri, trebuie să ne îmbrăcăm sufletul nostru în haină nouă, având veșmântul credinței și a faptelor bune.

„Ca să redobândim această haină luminoasă, de nuntă, dăruită nouă la Botez, pentru a participa la ospățul euharistic, trebuie să ne pocăim de păcate și să alungăm întunericul din gândurile noastre, din cuvintele noastre și din faptele noastre, înlocuindu-le cu gânduri bune, cuvinte și fapte ale credinței, pline de harul Mântuitorului Iisus Hristos, de dragostea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl și de lumina Duhului Sfânt. Toate acestea se realizează mai ales prin rugăciune și spovedanie, considerate a fi un botez al lacrimilor”.

 

Oaspeți din străinătate, prezenți la Cluj la Întâlnirea tinerilor ortodocși europeni

DSC_0253Alături de Preafericitul Daniel a slujit la Sfânta Liturghie, oficiată pe scena din fața Catedralei Mitropolitane, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, alături de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte pe lângă ierarhii din Mitropolie, PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului și PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și alți ierarhi veniți din străinătate, special pentru a participa la Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa.

Au luat parte la evenimentele de la Cluj, Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Iustinian, Arhiepiscop de Elista din Rusia, Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din Iordania, Preasfințitul Părinte Iona, Episcop de Obuchovo, din Ucraina și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul  Ortodox Român al Europei de Nord.

Ecteniile din cadrul Liturghiei au fost rostite în română, greacă și rusă, iar răspunsurile au fost date de Corul „Psalmodia Transylvanica”, dirijată de părintele Vasile Stanciu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

 

Uniți în rugăciune, pentru viitorul Europei

DSC_0168Chiar dacă vremea nu a fost prielenică, miile de tineri ortodocși din lume s-au rugat împreună la Cluj, duminică, 6 septembrie 2015, pentru viitorul Europei. Înarmați cu umbrele și cu multă răbdare ei au stat timp de două ore în Piața Avram Iancu, participând la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul României.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului le-a mulțumit tuturor instituțiile partenere care s-au implicat în organizarea acestei întâlniri, dar în mod special tinerilor pentru credința și răbdarea de care au dat dovadă.

Au fost invitați de Mitropolitul Andrei al Clujului, gazda evenimentului, pentru a lua cuvântul toți ierarhii veniți din străinătate care au transmis tinerilor salutul lor și organizatorilor un scurt mesaj de felicitare.

Au fost acordate cu acest prilej diplome și distincții. Înaltpreasfințitul Părinte Iustinian, Arhiepiscop de Elista, Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum și Preasfințitul Părinte Iona, Episcop de Obuchovo au primit diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur”. Aceeași diplomă a fost acordată și prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, președintelui Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan și primarului municipiului, Emil Boc. Daruri din partea Preafericitului Daniel au primit și preoții de la Catedrala Mitropolitană, o cruce, o Evanghelie și mai multe cărți de cult.

 

 

Autor

Andreea Pâgleșan

redactor la Radio Renașterea din 2008. Din 2011 este redactor/prezentator de știri. A debutat ca reporter de teren. Timp de 5 ani a realizat emisiunea Pururi Tânăr, dedicată elevilor. Totodată a realizat si emisiunea de reportaje Oameni și Locuri. În plus, o dată pe săptamana prezinta programul La zi cu Radio Renașterea. A absolvit Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” și Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, secția Jurnalism. De asemenea, studiile masterale în Producție media a aceleiași unități de învățământ superior.

Articole pe aceeași temă

Distribuie