Patriarhul, în mesajul de Crăciun: Să arătăm o atenție deosebită copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate | VIDEO

de | dec. 25, 2021

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel subliniază în mesajul de Crăciun, că sărbătoarea îndeamnă să acordăm atenţie sporită copiilor care au părinţii plecaţi peste hotare.


Text integral:

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului, Anului Nou şi Botezului Domnului 2022

Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul ne vestește iubirea smerită și darnică a lui Dumnezeu Tatăl, Care a trimis în lume pe Fiul Său cel veșnic pentru a mântui pe oameni de păcat și de moarte și a le dărui viață veșnică.

Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă pe toți să fim darnici precum magii de odinioară, să arătăm în jurul nostru iubire smerită și darnică, să oferim daruri copiilor, dar și bătrânilor, bolnavilor, săracilor și celor singuri, îndoliați și întristați.

Fiind în mod deosebit sărbătoarea familiei, Crăciunul ne cheamă să arătăm o atenție deosebită copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate cu speranța că vor reveni în România.

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2022 și Botezului Domnului, vă adresăm tuturor doriri de sănătate și fericire, pace și bucurie dimpreună cu salutarea tradițională La mulți ani!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto&video credit: Trinitas TV

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Patriarhia română
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de miercuri și joi, 25-26 octombrie 2023, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședința de lucru și ședința solemnă ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe...