Patriarhul Justinian, evocat în cadrul conferinței de la Năsăud

de | oct. 31, 2017

Marți, 31 octombrie, preoții din Protopopiatul Năsăud s-au reunit în oraşul academicienilor în cadrul conferinței preoțeşti de toamnă.

Evenimentul  a debutat cu slujba de Te-Deum, săvârşită în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năsăud, la care a asistat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, însoțit de la Centrul Eparhial de către Protosinghelul dr. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului.

La finalul momentului de rugăciune, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a evidențiat trei personalități care l-au mărturisit pe Hristos în anii comunismului, Florea Mureşan, Liviu Munteanu şi Ioan Bunea, care servesc astăzi drept modele desăvârşite de mărturisire a Domnului Hristos. Mai apoi, preoții s-au deplasat în sala de şedințe a oficiului protopopesc, unde, protopopul Năsăudului, părintele Ioan Dâmbu, i-a urat bun venit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei în Țara Năsăudului, dar a şi evidențiat faptul că Patriarhul Justinian a fost o şansă atât pentru Biserica Ortodoxă cât şi pentru neamul nostru românesc.

În deschiderea conferinței, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a pus un gând la suflet preoților prezenți, în care a subliniat faptul că  „toți martirii şi apărărorii Ortodoxiei din perioada

Patriarhul Justinian, evocat în cadrul conferinței de la Năsăud

comunistă au avut drept slogan cuvintele Domnului Hristos, care zice: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărurisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui meu, Care este în ceruri. (Matei 10, 32)”, aducându-şi aminte în acelaşi timp şi de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, care a suferit în temniță în vremea comunismului. Conferința a fost susținută de către ieromonahul dr. Grigore Benea, coordonatorul Memorialului de la Gherla și stareț al Mănăstirii Sfinții 40 de Mucenici din Gherla, care a vorbit despre comunism şi apărătorii Ortodoxiei în perioada comunistă.

După terminarea prezentării, au avut loc şi câteva luări de cuvânt din partea preoților, iar mai apoi, protosinghelul Benedict Vesa a adus la cunoştință preoților noutățile administrative  din  partea Centrului Eparhial, a consemnat pentru radio Renașterea părintele Paul Gavriloaie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea casei parohiale din Șieuț

Liturghie arhierească și sfințirea casei parohiale din Șieuț

În Duminica a 27-a după Rusalii (a tămăduirii femeii gârbove), 10 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia...