Vă propun să descoperim astăzi chipul plin de căldură, lumină și părintească sensibilitate al celui care a fost Patriarhul Teoctist Arăpașu. Pe numele său de mirean Toader, dânsul s-a născut la data de 7 februarie a anului 1915 în localitatea Tocileni din județul Botoșani, fiind al zecelea din cei unsprezece copii ai familiei lui Dumitru și Marghioala Arăpașu. A intrat de tânăr ca frate la Sihăstria Voronei, iar apoi a urmat seminarul la Mănăstirile Neamț și Cernica.
La 6 august 1935, a depus voturile monahale la mănăstirea Bistrița din județul Neamț, primind numele de Teoctist, iar în 1937, a fost hirotonit ierodiacon. În anul 1940, s-a înscris la Facultatea de Teologie din capitală, absolvindu-o cinci ani mai târziu, cu o teză de licență susținută sub îndrumarea părintelui Petre Vintilescu. Anul 1945 va fi și cel în care se va transfera la Catedrala Mitropolitană din Iași și va fi hirotonit ieromonah. De asemenea, în această perioadă, va studia la Facultatea de Litere și Filosofie a universității ieșene.
Între 1948 și 1950, va fi de asemenea vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, fiindu-i apropiat patriarhului Justinian. La 28 februarie 1950, la propunerea acestuia, a fost ales episcop vicar Patriarhal, cu titlul de „Botoșăneanul”. Între 1950 și 1954, va fi de asemenea secretarul Sfântului Sinod, rectorul Institutului Teologic Universitar din capitală și va conduce diferite sectoare ale administrației patriarhale. La 28 iulie 1962, va fi ales episcop al Aradului, unde va păstori vreme de un deceniu. Un an mai târziu, Sfântul Sinod îl va alege ca Arhiepiscop în America, însă din pricina faptului că regimul comunist îi va refuza viza, nu va putea ocupa acest post. În anul 1973, va fi ales Mitropolit al Olteniei și va păstori la Craiova până în 1977, când va deveni mitropolit al Moldovei și Sucevei. De asemenea, între anii 1980 și 1982, va fi și locțiitor al de mitropolit al Ardealului.
În 1986, în urma trecerii la domnul a Patriarhului Justin Moisescu, va deveni întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Până în 1990, va suplini de asemenea și scaunul vacant de mitropolit de la Iași. Va păstori Biserica Ortodoxă cu o mică intermitență, până în anul 2007, când va fi chemat la Domnul.
Ca episcop și mai târziu ca Patriarh, părintele Teoctist va fi deopotrivă un om de carte și o fire pragmatică. Va restaura mai multe biserici, va ctitori noi locașuri, va îndruma periodicele bisericești și institutele teologice, va publica 17 volume, se va îngriji de reeditarea cărților de cult și de publicarea unor texte valoroase și va face vizite mai multor biserici surori. Astfel, în 1971, va merge în Finlanda, în 1976, va vizita Biserica Ortodoxă Siriană din Malabar, în 1978, va face o vizită Patriarhului de la Mocova, în 1983, celui bulgar și bisericii armene și așa mai departe. Va fi de asemenea un ierarh puternic implicat în dialogul ecumenic, întreținând relații atât cu Biserica Romano-Catolică, cât și cu diferitele formațiuni creștine din spațiul românesc și cel de din afară. În anul 1999, după ce cu câtva timp înainte, îl vizitase pe Papa Ioan Paul al doilea, acesta va face o vizită istorică în țara noastră, prima efectuată de un suveran pontif într-o țară majoritar ortodoxă. Patriarhul îl va întâmpina, iar cei doi capi ai Bisericilor surori vor face pași importanți înspre dialog.
De asemenea, în atmosfera tensionată ce a urmat evenimentelor din anul 1989, Patriarhul Teoctist va fi o prezență blajină și calmă, ce va ști mereu să contribue la pacificarea situațiilor conflictuale și la soluționarea multor probleme.
Va pleca din viață la data de 30 iulie a anului 2007, în vârstă de 92 de ani, lăsând în urmă o frumoasă și rodnică moștenire și un chip de neșters în inimile păstoriților săi.
