Patru ani de desfășurare a Programului Biblic susținut de Părintele Prof. Stelian Tofană

de | iun. 26, 2017 | Actualitatea religioasă

Programul Biblic „Să citim și să învățăm împreună Sfânta Scriptură” împlinește pe 26 iunie 2017, 4 ani de activitate.

Exact pe 26 iunie 2013, a avut loc prima întâlnire la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, cu cei care și-au dorit sa cunoască mai bine Biblia și să înțeleagă taine ale Bisericii și aspecte pe care probabil nu au avut niciodată ocazia să le descopere. Scopul programului biblic inițiat și susținut de Părintele prof. univ. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, a fost și este tocmai acela de a le oferi credincioşilor răspunsurile la întrebările pe care le au cu privire la Sfânta Scriptură, tainele credinței și viața bisericii. În cei patru ani de activitate, proiectul a fost urmărit de oameni din întreaga țară și din străinătate care fie participă la prezentarea lui în biserică, fie îl ascultă prin intermediul postului de radio „Renașterea”.

Despre importanța acestui proiect, despre viitoarele inițiative în folosul publicului larg dar și despre felul în care oamenii mai caută înțelesul Sfintei Scripturi, ne-a vorbit părintele profesor Stelian Tofană în cadrul unui interviu, marca Radio Renașterea.

INTERVIU (AUDIO): Inițiatorul proiectului, părintele profesor Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca:

De ce este important un studiu biblic, a explicat si asistentul universitar, diacon Olimpiu Nicolae Benea, de la FTO din Cluj:

Gazda Programului Biblic „Să citim și să învățăm împreună Sfânta Scriptură” este Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” de pe B-dul Eroilor.

Părintele paroh Titus Moldovan explică ce reprezintă acest program pentru parohie și credincioșii săi:

Ultimele articole

Cine este Iisus (Pr Stelian Tofana) (concluzii)

Cine este Iisus (Pr Stelian Tofana) (concluzii)

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii” stăm de vorbă cu pr. drd. Claudiu Boia și aducem în atenția ascultătorilor noștri un nou studiu de caz: activitatea bisericilor creștine și incursiunea Gestapo-ului în viața lor, în timpul regimului totalitar...

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

Constituția bisericii naționale a Reichului

În plină epocă a nazismului în Germania, în 1942, dr. Alfred Rosenberg, un susţinător fervent al „noii biserici naţionale“, a emis o doctrină în 30 de puncte a Bisericii Naţionale a Reich-ului, care prevedea practic transformarea tuturor bisericilor în instrumente ale...

Gestapo și bisericile creștine din perioada lui Hitler

Biserica protestantă în timpul regimului totalitar nazist

În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii” stăm de vorbă cu pr. drd. Claudiu Boia și aducem în atenția ascultătorilor noștri un nou studiu de caz: Biserica protestantă germană în timpul regimului totalitar nazist. Așa cum ați putut observa și în edițiile...

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

„Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor întru Domnul! ...odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa 14, 13) Bunul şi jertfelnicul nostru Episcop Vasile a plecat în eternitate, şi ştim că plecarea lui a adus multă tristeţe în inimile...

Episcopul-vicar Benedict a resfințit biserica din Parohia Țagu

Episcopul-vicar Benedict a resfințit biserica din Parohia Țagu

În Duminica a 9-a după Rusalii, 22 august 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Țagu, județul Bistrița-Năsăud. De la ora 8:30,...

Sfințirea bisericii Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

Sfințirea bisericii Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, luni, 16 august 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul...