Apostolul Schimbării la Față aparține ultimei epistole sobornicești redactată de sfântul Petru cu puțin timp înaintea morții sale (1,13-15), ea purtând și numele de epistolă testament, fiindcă sintetizează întreaga gândire teologică a apostolului, pe care o predă acum pentru ultima dată păstoriților săi.
Pericopa de astăzi face parte dintr-un context lărgit în care se insistă pe nevoia părtășiei cu Dumnezeu (1, 4) după ce în prealabil s-a inițiat lupta despătimirii (1, 5-8), adică sinergia omului cu harul lui Dumnezeu – împreună lucrare ce-și găsește împlinirea în virtuțile amintite, căci nu se poate ajunge la taina unirii omului cu Bunul Dumnezeu decât la finele unui proces amplu de sfințire neîntreruptă prin practicarea virtuților. Transpare în apostolul acesta, o grijă pastorală ce alimentează precauția în fața tăvălugului profeților mincinoși din vremea respectivă proveniţi din „întinările lumii” (2, 20) care urmăreau să dezbine Biserica lui Hristos, acuzându-i pe apostoli că ar influența negativ credincioșii cu privire la tema revenirii Domnului, datorită faptului că ea tot întârzie să apară (3, 3-4). Orice învățătură potrivit căreia, Domnul Iisus trebuie să reapară pe nori este deci o mare minciună, spuneau cu nerușinare aceștia. În apostolul de astăzi, sfântul Petru tocmai pe această asumare a dreptei credințe pune accentul, de aceea le poruncește cititorilor săi, să-și temeinicească chemarea lor de creștini întru adevărul de credință predicat de sfinții apostoli sub călăuzirea Duhului Sfânt (1, 10-12).
