Pe copii noștrii să-i înconjurăm cu zidurile învăţăturilor şi a bunului nostru exemplu

Vorbe de înțelepciune

Bătrânul Filotei:

„Încă din leagăn copii trebuiesc educaţi de către părinţi. Să-i înveţe frica de Dumnezeu, să-i facă să renunţe la dorinţele păcătoase şi la lipsurile lor, să nu le facă complimente şi să nu cedeze la voile lor rele şi la ambiţii. Ceara, cât este moale, se modelează cum vrei şi primeşte pecetea ce i-o imprimi; la fel se întâmplă cu copiii mici. Tot ce scrii pe o coală albă este de neşters. La fel sunt şi copiii mici: ce învaţă din copilărie este de neşters şi rămâne până la bătrâneţe. Copacul tânăr este îndoit de vânt. Dacă-l susţii cu un par, se îndreaptă, dar dacă nu-l susţii va rămâne pentru totdeauna strâmb. Dacă vrei să-l îndrepţi, după ce a crescut şi a făcut rădăcină, se va frânge şi se va veşteji. Acelaşi lucru se întâmplă cu copiii noştri. Să-i susţinem cu parul credinţei şi al fricii de Dumnezeu din copilărie. Să-i înconjurăm cu zidurile învăţăturilor şi a bunului nostru exemplu, până ce se vor înrădăcina în virtuţi, şi atunci nu se vor teme de nici un pericol.”

Cuvintele bătrânilor / Părintele Dionysios Tatsis / trad. de Andrei Andreicuţ / Editura Renaşterea, 2013

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Dumnezeu este iertare | Părintele Rafail Noica

Dumnezeu este iertare | Părintele Rafail Noica

Părintele Rafail Noica: „Dumnezeu este iertare. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, şi atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire."