Pe creştinul bun îl cunoşti după iubirea pe care o are faţă de rugăciune

de Spiritualitate

„Acest neam de demoni, cu nimic nu poate ieşi decât numai cu rugăciune şi cu post” (Marcu 9, 29)

Pericopa evanghelică a Duminicii a 4-a din Post, ne pune în faţă două mijloace cu ajutorul cărora ne luptăm împotriva răului. Este vorba de rugăciune şi de post.

Când Domnul Hristos era pe Muntele Taborului şi S-a schimbat la Faţă, înaintea celor trei ucenici, Petru, Iacov şi Ioan, ceilalţi nouă au rămas la poala muntelui. Un tată, cu copilul îndrăcit, a venit la ei şi, ştiind că Domnul Hristos le-a dat putere să scoată duhurile necurate, i-a rugat să-i tămăduiască fiul, dar ei nu au putut. Când Domnul s-a coborât din munte, tatăl a apelat şi la El. Atunci, Mântuitorul i-a pus o întrebare ajutătoare: „De când i se întâmplă aceasta? De când cade în apă şi în foc? De când îl chinuiesc duhurile cele rele?” La aceste întrebări, tatăl Îi răspunde: „Din pruncia sa!” Întrebarea avea un rol pedagogic. Mântuitorul ar fi vrut să-i spună astfel: „Tu îmi spui că din pruncia sa este chinuit, dar abia acum vii la Mine. Sunt pe pământ de 33 de ani şi propovăduiesc Evanghelia Împărăţiei Cerurilor. Ce ai făcut până acum? De ce nu te-ai interesat de el până acum?”

Înţeleptul Solomon, în Cartea Pildelor, ne face un îndemn: „Deprinde-l pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă şi nici când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22; 6). Efortul nostru educativ, ca şi cel al tatălui din Evanghelie, nu trebuie să fie prea târziu. Trebuie să-i deprindem pe copiii noştri de când sunt mici cu rugăciunea, cu biserica, cu respectul, cu buna cuviinţă, pentru că, astfel, acestea se vor sălăşlui în inimile lor şi niciodată nu se vor mai abate de la ele. De aceea l-a întrebat pe tatăl copilului de când i se întâmplă aceasta, făcându-l să înţeleagă că a venit prea târziu. De multe ori, constatăm prea târziu că nu sunt destul de binecrescuţi tinerii noştri şi e greu atunci când răul a devenit o obişnuinţă. Dar, Domnul Hristos, fiind Doctorul cel Mare şi iubirea absolută, l-a tămăduit pe tânăr.

După ce tatăl a plecat cu copilul, ucenicii ruşinaţi i-au zis: „Doamne, noi de ce nu l-am putut tămădui? Nu ne-ai dat tu nouă această putere să scoatem duhurile cele rele? Iată că nu l-am putut tămădui!” Domnul Hristos le-a spus că motivul pentru care nu l-au putut tămădui este puţina lor credinţă, pentru că „acest soi de demoni nu iese decât cu post şi cu rugăciune”. Acestea sunt cele două mij loace de luptă cu răul: postul şi rugăciunea.

Sfântul Ioan Scărarul, model de rugăciune și postire

Sfânta Biserică, fiind un pedagog desăvârşit, în această duminică când ne sunt prezentate cele două mijloace de luptă cu răul, ni-l pune în faţă pe unul care le-a folosit şi a ieşit biruitor, ni-l pune în faţă pe Sfântul Ioan Scărarul, mare ascet, mare călugăr, mare scriitor, mare nevoitor. El a trăit în veacul al VIII-lea la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai. La cererea altui stareţ de mănăstire, a lăsat lumii o carte minunată, intitulată „Scara Raiului”. Mulţi dintre creştinii noştri doritori de lectură duhovnicească, citesc această carte, pentru că ea a fost şi tipărită în al 9-lea volum al Colecţiei Filocalice, de către părintele Dumitru Stăniloae. Ei, în „Scara Raiului”, printre multe alte învăţături, Sfântul Ioan Scărarul ne arată şi cum cele două mijloace de luptă împotriva răului, rugăciunea şi postul sunt foarte eficiente întotdeauna, dar în mod special acum, că e Postul Mare. Iată ce zice referitor la rugăciune: „Rugăciunea este, după însuşirea ei, însoţirea şi unirea omului şi-a lui Dumnezeu, iar după lucrarea ei, susţinătoarea lumii”[i]. Deci, rugăciunea ţine lumea. Atâta vreme cât sunt oameni rugători, lumea nu va pieri.

Prin rugăciune, omul se uneşte cu Dumnezeu, pe de o parte, iar pe de alta, prin practicarea ei, lumea nu va pieri. De fapt, nici nu poţi pretinde că eşti creştin iubitor de Dumnezeu dacă nu te rogi. Într-o altă apoftegmă, într-o altă maximă, Sfântul Ioan Scărarul, referitor la faptul că un bun creştin este iubitorul rugăciunii, abia aşteaptă să se roage, abia aşteaptă să meargă la biserică, să participe la sfintele slujbe, zice următoarele: „Iubirea ostaşului faţă de împărat, o arată războiul, iubirea creştinului faţă de Dumnezeu o arată vremea rugăciunii şi starea la rugăciune”[ii]. Starea lăuntrică ţi-o arată rugăciunea, căci teologii au socotit-o pe ea oglinda creştinului. Pe creştinul bun îl cunoşti după iubirea pe care o are faţă de rugăciune. Avva Evagrie Ponticul adaugă: „De eşti teolog roagă-te; şi numai dacă te rogi eşti teolog”[iii]. Poţi fi filosof, şi încă unul bun, dar numai dacă te rogi te poţi numi teolog.

Aşadar, un prim mijloc de luptă împotriva răului este rugăciunea. Cel de-al doilea mijloc pe care ni l-a pomenit Sfânta Evanghelie şi pe care îl subliniază Sfântul Ioan Scărarul, cel prăznuit astăzi, este postul. Muntele Sinai, unde a păstorit şi stăreţit el, este în Egipt, ţară în care este foarte cunoscută apa Nilului, fiind vitală locuitorilor ţării, precum şi holdele bogate ce cresc pe malul acestuia. De aceea, pentru a fi mai explicit, pentru a-i face pe cititori să înţeleagă mai uşor importanţa postului şi ce înseamnă el, referindu-se şi la faptul că, uneori, îndemnaţi de cel rău nu postim, într-una din maximele sale, Ioan Scărarul zice aşa: „Cunoaşte că, de multe ori, dracul se aşează în stomac şi nu lasă pe om să se sature chiar dacă ar mânca tot Egiptul şi ar bea toată apa Nilului”[iv]. Asemănarea e sugestivă, metafora e frumoasă, şi apoi şi justifică de ce, noi creştinii, de multe ori, nu biruim asupra răului şi suntem ispitiţi de multe patimi. Într-o altă apoĞ egmă spune aşa: „Cel ce-şi îngrij eşte stomacul său şi luptă să biruiască duhul desfrânării este asemenea celui ce voieşte să stingă pârjolul cu gaz”[v]. Este sugestivă şi această asemănare.

Deci, cele două mijloace de luptă împotriva răului, împotriva duhurilor necurate se înfrăţesc. Nu poate unul fără celălalt. Sunt creştini, unii despărţiţi de biserică, care absolutizează rugăciunea şi spun că nu este necesar postul. Sunt alţii care absolutizează postul, nevoinţa şi nu se roagă. Postul şi rugăciunea, ca două mij loace de luptă împotriva răului, sunt cele două aripi care te ridică spre Dumnezeu. Tot sugestivă este şi această comparaţie: „Pasărea se înalţă în zările albastre cu două aripi. Dacă una e frântă, nu se poate înălţa”. Atunci, aşa se întâmplă şi cu noi: rugăciunea fără nevoinţă, poate deveni un pietism dulceag, dar şi postul fără rugăciune, poate deveni un ascetism osificat. Împreună, cele două mij loace, ne ajută să ajungem la rezultatul dorit, acela la care n-au ajuns, deocamdată, cei nouă apostoli ai Domnului, care, ruşinaţi, L-au întrebat: „Noi, Doamne, de ce n-am putut scoate duhurile necurate?” Răspunsul primit este, oarecum, unul dureros pentru ei, cum e şi pentru noi: „Din pricina puţinei voastre credinţe, pentru că, acest soi de demoni nu ies decât cu post şi cu rugăciune!”

Sfântul Ioan Scărarul a fost un mare rugător şi un mare postitor. Dar, înaintea lui, ucenicii Domnului Hristos au fost şi ei mari postitori şi mari rugători. Iată ce zice Sfântul Apostol Pavel, omul care a fost ridicat până la al treilea cer şi care, după gândirea noastră nu mai avea nevoie de post, atunci când făcea apologia postului şi a rugăciunii, asemănând nevoinţa noastră cu un antrenament pentru competiţie, competiţie asemănătoare cu cea sportivă: „Nu ştiţi voi că cei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate; şi aceia ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, una nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare; aşa mă lupt, nu ca lovind în aer; ci îmi chinuiesc trupul meu şi-l supun robiei, ca nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (1 Corinteni 9, 24).


[i] Filocalia 9, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1980, p. 403.

[ii] Ibidem, p. 411.

[iii] Filocalia 1, Sibiu, 1947, p. 81.

[iv] Filocalia 9, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1980, p. 217.

[v] Ibidem, p. 216

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Folosul Psaltirii

Folosul Psaltirii

În zilele noastre, adesea se promovează o atitudine magică asupra Psaltirii. De multe ori ea este interzisă de a fi citită. Sau, alte ori, citirea Psaltirii sub forma unei rețete anume rânduite (toată într-o singură zi sau trei Psaltiri etc.) induce în conștiința...