Pe urmele „Fericiților prigoniți”

de | iun. 24, 2015

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”, și-au propus să parcurgă peste 2 000 de km, în dorința de a cunoaște o pagină a istoriei, pe care nu o află din manuale și nici de la părinții lor.

Turul României, numit de tineri „Fericiții prigoniți” a început luni, 22 iunie și se va finaliza pe 28 iunie, în ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În tot acest timp, ei vizitează mai multe închisori, unde au fost încarcerați cei care s-au opus regimului comunist și au ales să mărturisească adevărul de credință. Printre obiectivele propuse se numără și câteva mănăstiri din țară, printre care: Sâmbăta de Sus, Recea, Rohia, Diaconești, Petru-Vodă, Techirghiol și Poarta Albă.

Potrivit președintelui Asociației „Ortodoxia Tinerilor”, Claudiu Bălan, tinerii au poposit și la parohia „Sfânta Cuvioasă Paraschiva” din Gherla. Marți seara au luat parte, în cimitirul deținuților de la Cărămidărie, la o slujbă de pomenire oficiată pentru cei care au suferit la închisoarea din Gherla. Miercuri dimineață, în ziua de prăznuire a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, tinerii s-au întâlnit cu autoritățile din Gherla, cu care au discutat despre dorința lor de a fi păstrați în memoria colectivă, cei care au pătimit în închisorile comuniste. Mai apoi, îmbrăcați în costume populare, au participat la Sfânta Liturghie la biserica ortodoxă închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, de pe strada Plugarilor, unde au dat răspunsurile la slujbă și au celebrat, alături de credincioșii de aici, Ziua Iei Românești.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci la Parohia Mesteacănu

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci la Parohia Mesteacănu

Joi, 14 septembrie 2017, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Mesteacănu, Protopopiatul Zalău.Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de...

Elevii clujeni au început anul școlar în Biserică

Elevii clujeni au început anul școlar în Biserică

Elevii de la școlile din Cluj-Napoca, însoțiți de părinți și profesori, au luat parte astăzi, 11 septembrie 2017, în prima zi a anului școlar 2017-2018, la o slujbă de Te Deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei în Catedrala Mitropolitană. Înaltpreasfinția...

7 citate duhovnicești ale Patriarhului Daniel despre educația copiilor

7 citate duhovnicești ale Patriarhului Daniel despre educația copiilor

În Biserică învățăm de la Sfinții Părinți că educația tinerilor și a copiilor este o artă și nu una întâmplătoare, ci ea este cea mai însemnată dintre arte. Familia reprezintă lăcaşul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii părintești, filiale şi fraterne ca...