Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Pe urmele sfinţilor ortodocşi din Apus. Sfinţii spaţiului german | Părintele Alexandru Nan

La editura Renașterea a apărut ediția a doua a volumului „Pe urmele sfinţilor ortodocşi din Apus. Sfinţii spaţiului german” semnat de părintele Alexandru Nan de la München. În 21 de medalioane sunt prezentați diverși sfinți care au desfășurat o activitate misionară la popoarele vorbitoare de limbă germană. Redescoperirea lor are o însemnătate majoră pentru comunitățile ortodoxe din Germania, contribuind și la o întărire a legăturilor cu celelalte confesiuni din acest spațiu geografic.
„Cu deosebită bucurie și satisfacție am luat act de noua lucrare a Protopopului Dr. Alexandru Nan, care este dedicate sfinților vechii Biserici nedespărțite, din spațiul vorbitor de limbă germană. Autorul abordează astfel o temă, care a devenit din ce în ce mai relevantă în ultimii ani, atât pentru credincioșii Bisericii noastre Ortodoxe, cât și pentru relațiile interbisericești. Ceea ce au amândouă în comun este descoperirea acestor fi guri din Istoria Bisericii, decisive și formatoare pentru mărturia creștină din primul mileniu. Pentru creștinii ortodocși, dintre care marea majoritate au o istorie de migrație, sfinții descriși în această carte reprezintă modele de credință și, într-o anumită măsură, sprijin și întărire în țări străine. În același timp, ele formează o punte de legătură către bisericile occidentale, care au fost, de asemenea, modelate de viața și lucrarea acestor sfinți”.
(† Augoustinos, Mitropolit al Germaniei, Exarh pentru Europa Centrală)

EDITURA RENAȘTEREA

LIBRĂRIE ONLINE; CATALOG EDITORIAL; CĂRȚI ELECTRONICE