Pelerinaj al credincioșilor din parohia Ilva Mare la mănăstirile din Maramureșul istoric

de | mai 26, 2015

Credincioșii parohiei năsăudene Ilva Mare au mers în perioada 23-24 mai 2015,  într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureșul istoric.

Pelerinii, însoțiți de părintele paroh Cristian Lupșan, au vizitat frumoasa biserică din Telciu, mănăstirile Moisei și Bârsana, Budești și Rohia, oprindu-se și pe la Cimitirul Vesel de la Săpânța, ce face parte, alături de bisericile de lemn din Maramureș, din patrimoniul UNESCO.

Duminică dimineața au participat cu toții la Sfânta Liturghie, iar cei care s-au spovedit și au avut dezlegare de la duhovnic au putut să se împărtășească. La întoarcere, pelerinii au mai făcut un mic popas la Mănăstirea Cășiel, din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

“Acest pelerinaj al credincioșilor din parohia Ilva Mare, al doilea din acest an, a fost un bun prilej de mărturisire a credinței lor, de intensificare a iubirii lor pentru Dumnezeu, dar și de înnoire și îmbogățire a vieții lor spirituale” a subliniat părintele paroh Cristian Lupșan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...