Pelerinaj cu tradiție la Dej- a X-a ediție

de | sept. 1, 2019

A  X-a ediție a pelerinajului organizat de Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, în Poiana de pe Dealul Bacăului din Municipiul Dej.

În data de 1 septembrie 2019, începând cu ora 17.00, în Poiana de pe Dealul Bacăului din Municipiul Dej, credincioșii s-au adunat pentru a se ruga Bunului Dumnezeu și pentru a cinsti cum se cuvine Sfânta Cruce și pe Maica Domnului, împreuna cu preoții din Cercul pastoral Dej.

A fost săvârșită slujba Vecerniei și au fost rostite rugăciuni pentru elevi și studenți, care în curând încep anul scolar și de binecuvântare pentru cei prezenți.

Invitat special a fost părintele ieromonah Cleopa Dobocan, starețul Mănăstirii Dâncu, fiu al comunității dejene, care în cuvântul său, a vorbit despre smerenia Maicii Domnului și smerenia pe care trebuie s-o arătăm noi înaintea lui Dumnezeu și a semenilor.

Anul acesta slujba s-a oficiat sub auspicii speciale, în aceeași poiană înconjurată de păduri, într-o zi binecuvantată de Dumnezeu cu vreme de vară, 1 septembrie, (începutul Anului Nou Bisericesc), dată ce coincide cu împlinirea a 30 de ani de la declararea acestei zile ca Zi de rugăciune pentru protecția mediului înconjurător, de către Patriarhia Ecumenică.

În încheiere, părintele paroh Ioan Bolbos, a marcat această zi amintind în cuvântul său de importanța protecției mediului și a mulțumit tuturor pentru prezență.

La final, credincioșii pezenți, s-au  bucurat de o agapă frățească împreună cu preoții și autoritățile locale.

La reușita acestui eveniment al parohiei au contribuit Consiliul și Comitetul parohial.

Costinel  Soaita

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Protopopiatul Huedin a premiat eroii luptei împotriva Covid-19

Protopopiatul Huedin a premiat eroii luptei împotriva Covid-19

În Catedrala Moților din Huedin, a avut loc duminică, 20 decembrie 2020, festivitatea de premiere a celor care luptă în linia întâi împotriva actualei pandemii. Astfel, la finalul Sfintei Liturghii, părintele Dan Lupuțan, protopopul de Huedin, a oferit...

Dumnezeul ce tămăduiește și învie

Dumnezeul ce tămăduiește și învie

Aspecte introductive Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelică de astăzi, cel de-al optulea al relatării lui Luca, e unul amplu și dens în informații. Hristos e prezentat aici în mai multe ipostaze. Tămăduiește, propovăduiește, călătorește și nu refuză nimănui...

Demonul posedatului și demonii Cetății

Demonul posedatului și demonii Cetății

Aspecte introductive S-ar putea spune că episodul ce se găsește în centrul Evangheliei de astăzi face parte dintr-o adevărată arhitectură, ce reunește o serie de întâmplări, menite să le arate Apostolilor cu cine stau de vorbă. Cu puțină vreme înainte de popasul în...

Dimensiunea anamnetică, dialogică și tămăduitoare a istoriei

Dimensiunea anamnetică, dialogică și tămăduitoare a istoriei

Ediția de față a emisiunii Viața Bisericii face parte dintr-un lung șir de întâlniri radiofonice, în cadrul cărora îl avem ca invitat pe pr. conf. univ. habil. Gabriel Viorel Gârdan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Între domeniile de competență...