Pelerinaj în Dobrogea pentru credincioșii parohiei Telcișor

de | sept. 22, 2017

Credincioșii Parohiei „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Telcișor, Protopopiatul Năsăud, însoțiți de părintele paroh Tofan Vasile Ovidiu, au fost zilele trecute, într-un pelerinaj la mai multe mănăstiri din Dobrogea.

Păşind pe urmele creştinătorului Dobrogei şi al întregii Românii, Sfântul Apostol Andrei, într-un adevărat tur duhovnicesc, credincioșii din Telcișor au poposit în locuri binecuvântate, încărcate de istorie, spiritualitate, jertfă şi sfinţenie, unde se trăieşte, de veacuri şi milenii, creştinismul apostolic românesc. Pelerinii au avut bucuria și șansa de a vizita aceste obiective pentru prima data în viața lor, iar pe parcursul pelerinajului s-au rugat, au cântat și s-au minunat de frumusețile naturii.

În drumul spre mănăstirile dobrogene, pelerinii au poposit la Mănăstirea Toplița, unde au avut bucuria de a se întâlni cu părintele stareț Emilian Telcean și a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Următoarele obiective vizitate au fost Cheile Bicazului, Mănăstirea Pângărați – Neamț, Mausoleul Eroilor de la Mărășești, Mănăstirile Saon, Celic Dere și Cocos din jud. Tulcea, unde s-au închinat la moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip, martirizaţi la Noviodunum, astăzi Isaccea, în secolul al IV-lea. Credincioșii telcișoreni s-au bucurat pentru câteva clipe și de valurile Mării Negre, ajungând apoiși la „Betleemul neamului românesc creştin”, Peştera Sfântului Apostol Andrei. Cu emoţie vizibilă şi mărturisită, pelerinii au adus cântări de laudă, mulţumire şi cinstire Apostolului Andrei, care îi primise în peştera sa ca sub un acoperământ ocrotitor şi luminos.

Apoi si-au continuat pașii spre Mănăstirile Lipnita si Dervent, bucurându-se și de frumusețea locașurilor monastice din jurul Bucureștiului, Cernica, Pasărea și Căldărușani. Emoții deosebite au avut la Mănăstirea Sâmbăta de Sus sau Brâncoveanu care este una dintre cele mai importante mănăstiri din Ardeal, dar și din întreaga țară.

Bucuria pe care au trăit-o unii dintre credincioși a fost aparte datorită faptului că pentru aceştia a fost prima dată când au păşit pragul acestor mănăstriri, dobândind experiență duhovnicescă şi simțind fiecare în sufletul său binecuvântarea și harul lui Dumnezeu.

Acest pelerinaj s-a constituit ca o încununare a activităților catehetice precum și a activităților duhovnicești, fiind și o bună oportunitate de socializare a credincioșilor și de întărire a legăturilor de prietenie dintre ei. Parohia își propune ca astfel de activități să mai fie organizate.

Articol semnat de Pr. Ovidiu Tofan

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Biserica ortodoxă din Așchileu Mare și-a sărbătorit, luni 29 Iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, urmată de taina Sfântului Maslu, slujbe la care au luat parte un număr mare...

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Copiii din parohia clujeană Așchileu Mare, protopopiatul Cluj I, învață în această săptămână să picteze icoane pe sticlă. De asemenea, coordonați de învățătoarele Rodica Felecan și Daniela Marcu, cos pe etamină motive populare de pe cămășile tradiționale românești....