Pelerinaj în Moldova, organizat de Biserică și autorități, pentru copiii din Berchieșu și Frata

de | aug. 20, 2015

Copiii parohiilor Berchieșu și Frata din protopopiatul Turda, împreună cu preoții parohi Florin Negru și Cătălin Bucevschi au mers luni, 17 august într-un pelerinaj la mănăstirile din zona Bucovinei.

În prima zi au fost vizitate mănăstirile Piatra Fântânele, Sucevița, Moldovița, Voroneț și Neamț, unde P1090556copiii s-au închinat la sfintele moaște, s-au rugat lui Dumnezeu pentru familiile lor și s-au bucurat de frumusețea locașurilor de cult ridicate  în stil moldovenesc. A doua zi au vizitat mănăstirile Secu, Sihăstria, Agapia și Văratec, unde de asemenea au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru darurile primite de la Bunul Dumnezeu. Micii pelerinii au vizitat și casa memorială ,,Ioan Creangă” din Humulelti.

„Acest pelerinaj a venit ca o răsplată din partea preoților parohi pentru faptul că tinerii au participat seară de seară la slujba paraclisului Maicii Domnului din timpul postului Adormirii, precum și la celelalte slujbe”, a spus părintele Florin Negru, parohul bisericii din Berchieșu.

WP_20150818_010De asemenea la acest pelerinaj a participat alături de preoți și copii, domnul primar al comunei Frata, Vasile Trif, care a venit în sprijinul acestui proiect al Bisericii, de a răsplăti tinerii din mediul rural care participă activ la viața liturgică.

„La final copiii au fost extrem de bucuroși și de uimiți de frumusețile mănăstirilor moldovenești, încărcându-se astfel duhovnicește și sporind în dreapta credință, exprimându-și astfel dorința de a mai efectua astfel de pelerinaje”, a mai spus părintele Florin Negru.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...