Pelerinaj organizat de Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului „ Dej II pe Dealul Bacăului

de | sept. 12, 2016 | Activități parohiale

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Parohia „Adormirea Maicii Domnului „ Dej II a organizat un pelerinaj pe Dealul Bacău, informează site-ul oficial al protopopiatului Dej.

În Foișorul din poiana bisericii s-a oficiat Taina Sf. Maslu de către un sobor de preoți din Cercul preoțesc 2Dej în frunte cu părintele protopop Ioan Buftea, iar ca invitat a fost  părintele Grigorie Benea de la Mănăstirea Nicula, care a rostit cuvântul de învățătură. Acesta a fost însoțit de tinerii din Liga Tinerilor Creștini Ortodocși din Dej. De asemenea au paricipat și autorități locale.

Sutele de credincioși s-au deplasat în poiană cu autobuze, mașini personale și pe jos.

Părintele Grigorie Benea a vorbit credincioșilor despre Sfânta Cruce, arătând că suferințele noastre sunt date de Dumnezeu ca pedeapsă pentru păcatele noastre, iar asumându-ne crucea ne izbăvim din aceste suferințe.

După ce credincioșii au fost unși cu untdelemn și stropiți cu apă sfințită, au fost invitați la agapa pregătită de Consiliul și Comitetul parohial.

Ultimele articole

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...