PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

de | iul. 20, 2018

Joi după masa în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Nușeni, un grup de tineri din Parohia Ortodoxă Chețiu și Filia Bozieș, din Apatiu și din Manic coordonați de preotul paroh Teodor-Marius Cornea au pornit în pelerinaj ca și anul trecut, spre Mănăstirea Nușeni. Deși vremea nu a fost prea prietenoasă, ei au pornit în jurul orei 17.00 de la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din Bozieș dupa ce s-a oficiat Sfânta Taina a Spovedaniei precum și rugăciuni pentru călătorie.

Pe parcursul pelerinajului tinerii au interpretat pricesne închinate Mântuitorului Iisus Hristos și Maicii Domnului. Ei  au poposit apoi  la o Sfântă Cruce  ridicată ca monument  lângă biserica din comuna Nușeni unde s-a făcut o rugăciune, iar apoi s-au mai oprit la monumentul Eroilor din Nușeni langă Căminul Cultural unde s-a desfășurat un mic program artistic, intonându-se Imnul Național și câteva cântece patriotice.

În jurul orei 21.00 au ajuns la Mănăstire participând la slujba privegherii și la cuvântul duhovnicesc de învățătură rostit de Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord. La finalul slujbei Preasfintitul Macarie i-a miruit pe cei prezenți, iar copiii  au cântat pricesne închinate Domnului Iisus Hristos și Maicii Sale. Ulterior, au luat cina și s-au pregătit pentru Sfânta Taină a Spovedaniei.

Dimineața, începând cu ora 8.00 s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfântului Ilie Tesviteanul, urmând apoi Dumnezeiasca Liturghie celebrată de Preasfinșitul Macarie fiind înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi. La Sfânta Liturghie s-au împărtășit toți copiii și tinerii, iar după masă de prânz s-au întors la casele lor.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Autor: Pr. Teodor-Marius Cornea, Parohia Chețiu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin. Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...