Pelerinaj pentru credincioșii celor două parohii din Ilva Mică

de | iul. 26, 2016

Circa o sută de credincioşi ce fac parte din cele două parohii din localitatea Ilva Mică, au participat luni, 25 iulie 2016, într-un pelerinaj în Maramureşul istoric.

Credincioşii, însoţiţi de cei doi preoţi parohi, Iuliu Brici şi Potra Ştefăniţă, au plecat dis de dimineaţă din Ilva Mică, închinându-se la Mănăstirea Moisei și apoi la Mănăstirea Bârsana, unde au rămas impresionaţi de frumuseţea aşezământului monahal.

Mai apoi, în localitatea Săpânţa, credincioşii s-au rugat la Mănăstirea Săpânţa-Peri după care au vizitat şi renumitul cimitir vesel din aceeaşi localitate.

Aceasta este cea de-a 12-a ediţie a pelerinajului anual organizat de către cele două parohii din Ilva Mică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...