Pelerinajul anual al credincioşilor din Ilva Mică

de | aug. 1, 2017

Credincioşii ortodocşi din Ilva Mică au participat luni, 31 iulie 2017, în pelerinajul anual organizat de  cei doi preoți din localitate, Iuliu Brici şi Potra Ştefăniță, care i-au şi însoțit în acest periplu duhovnicesc. Cei 100 de pelerini au vizitat mănăstirile din județul Sălaj, unde s-au închinat şi s-au rugat la mănăstirile Strâmba şi Bic, dar au vizitat şi Catedrala din Zalău. La Mănăstirea Bic, pelerinii au fost întâmpinați de stareța aşezământului monahal, care a stat de vorbă cu ei şi le-a împărtăşit câteva gânduri din experiența sa duhovnicească. Acest pelerinaj a devenit deja o tradiție pentru comunitatea de ortodocşi din localitate şi se doreşte a fi continuat în fiecare an, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Năsăud, pr. Paul Gavriloaie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Biserica ortodoxă din Așchileu Mare și-a sărbătorit, luni 29 Iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, urmată de taina Sfântului Maslu, slujbe la care au luat parte un număr mare...

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...