Pelerinajul de la Iaşi: Moaștele Sfintei Parascheva vor fi scoase în 8 octombrie (Program)

de | oct. 6, 2021

Arhiepiscopia Iaşilor a anunţat care va fi programul pelerinajului organizat de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.

Pelerinajul se va desfăşura în condiţii speciale, dat fiind contextul epidemiologic actual.

Vineri, 8 octombrie, ora 6.00, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul unei procesiuni și va fi depusă în baldachinul exterior catedralei, unde va rămâne timp de o săptămână, până în 15 octombrie.

Comunicatul integral:


Anul acesta s-au împlinit, pe 13 iunie, 380 de ani de când, prin străduinţa binecredinciosului Domn Vasile Lupu al Moldovei, Iaşul este binecuvântat de prezenţa şi ocrotirea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la sărbătoarea din 14 octombrie și ținând cont de contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță şi anul acesta o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor:

1) Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, încă de vineri, 8 octombrie, ora 6.00, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul unei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până pe 15 octombrie. Alături de racla cu sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei va fi și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, cel a cărui canonizare a fost proclamată în 2018. Fiecare închinător va primi câte o iconiță purtând chipurile celor doi sfinți și publicația „Ghidul pelerinului”, realizată în colaborare cu Primăria Municipiului Iași.

2) Va exista un culoar unic de acces către sfintele moaște, pe unde va putea intra câte o persoană, la distanță una de cealaltă. După ce vor trece de baldachinul în care se află sfintele moaște, printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Credincioșii vor purta mască protectoare, iar cei care nu au una li se va oferi o mască de către voluntari.

3) De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.

4) Așa cum se întâmplă deja, cei care doresc să se închine în Catedrala Mitropolitană o pot face tot pe un culoar unic de intrare, cu ieșire separată, pe care poate intra câte o persoană, astfel încât să se poată respecta regula distanțării fizice. Este un flux continuu doar pe acest culoar; credincioșii nu se pot opri să stea în Catedrală.

5) Slujbele obișnuite din aceste zile se desfășoară nu în Catedrală, ci în aer liber, într-o zonă special amenajată.

6) În curtea Catedralei Mitropolitane se vor lua, de asemenea, măsuri pentru a se evita staționarea și orice fel de aglomerări de persoane.

7) În data de 14 octombrie 2021, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități. Slujba va putea fi urmărită și de la distanță pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.

Reprezentanții instituțiilor de presă vor avea acces la hramul Sfintei Parascheva pe baza legitimațiilor de serviciu, cu rugămintea de a trimite anterior, pentru a putea comunica mai eficient, pe adresa presa@mmb.ro, datele de contact: instituția de presă, numele și prenumele jurnalistului, funcția, adresa de email și un număr de mobil. Zonele de acces și alte informații vor fi comunicate de organizatori la fața locului.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Patriarhia română
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de marți, 5 iulie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret...