Pelerinajul Grupurilor de Tineret ale Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” Cluj-Napoca

de | oct. 18, 2018 | Activități parohiale

La început de octombrie, atât grupul de tineri, cât și grupul de adolescenți al Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur și-a reluat activitățile săptămânale după o vacanță lungă și binemeritată. Pentru întărirea relațiilor dintre membrii grupurilor, dar și pentru integrarea armonioasă a noilor membri, Părintele Dan Hognogi, susținătorul din umbră al grupurilor, a organizat sâmbătă, 13 octombrie 2018, un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș.

Cu ochii încă lipiți de somn, dis-de-dimineață, cei 45 de adolescenți și tineri însoțiți de părintele paroh Dan Hognogi, au pornit la drum într-o călătorie a comuniunii, a cunoaşterii, a descoperirii şi a dragostei spre locașurile de rugăciune ale lui Dumnezeu.

Într-o ordine cronologică, am reuşit să ne închinăm şi să vizităm următoarele: participarea la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea “Sfânta Ana” –  Rohia, mai apoi închinarea în Catedrala “Sfânta Treime” de la Baia-Mare, continuând la Mănăstirea “Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Bixad, apoi Cimitirul vesel de la Săpânța cu Mănăstirea Săpânța-Peri din apropiere, urmând vizita la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței – Sighetul Marmației, iar în cele din urmă, închinare în Mănăstirea “Soborul Sfinților Apostoli” de la Bârsana, sfârşindu-ne pelerinajul cu bine, spre seară, mult mai înțelepti și încărcați din punct de vedere cultural, istoric, spiritual şi duhovnicesc.

Drumul nostru a fost lung, chiar dacă timpul a fost scurt, de doar o zi, dar în ciuda acestui lucru, am reuşit să ne bucurăm de obiectivele atinse, aceasta prin presărarea traseului cu rugăciune (cu adevărat înălțătoare fiind rostirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva), recital de poezii, cântece, şi cuvintele de suflet pe care părintele nostru le picură la fiecare întâlnire în sufletele noastre. O altă bucurie resimțită de pelerini a fost frumusețea creației lui Dumnezeu regăsită în natură, care pe noi ne-a copleşit de-a dreptul.

Am ajuns la concluzia că trebuie să ne cunoaștem trecutul pentru a şti spre ce să ne îndreptăm, trebuie să ne cunoaştem țara pentru a avea de ce să ne bucurăm şi trebuie să ne înmulțim credința pentru a putea fi o mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în lume. Aceste lucruri le-am conchis în urma unei zile de întâlnire cu Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinții, prin paşi mărunți dar siguri de tineri, în căutare de adevăr şi de sens.

Adelina Moldovan

Ultimele articole

11 august – Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului

11 august – Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Peloponez în prima jumătate a veacului al XV-lea, din părinţi străluciţi cu neamul, dar şi cu dreapta credinţă şi cu faptele bune, Manuel şi Maria, primind la botez numele de Nicolae. Arătând multă dragoste...

11 august – Sfântul Mare Mucenic Evplu, arhidiaconul

11 august – Sfântul Mare Mucenic Evplu, arhidiaconul

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Maximian, fiind mare prigonire împotriva creştinilor de pretutindenea, aceşti păgâni împăraţi au trimis în părţile Siciliei un asupritor cumplit, cu numele Pentagur, ca să piardă cu felurite munci pe creştinii pe care îi va...

Episcopul Macarie i-a binecuvântat pe bistriţeni la Concertul de pricesne organizat de Răsunetul. Credincioşii şi artiştii s-au rugat Maicii Domnului, la Biserica Coroana

Episcopul Macarie i-a binecuvântat pe bistriţeni la Concertul de pricesne organizat de Răsunetul. Credincioşii şi artiştii s-au rugat Maicii Domnului, la Biserica Coroana

Cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei, cotidianul „Răsunetul” şi Protopopiatul Ortodox Bistriţa au organizat Concertul de pricesne „O, Măicuţă Sfântă”. Bistriţenii au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe PS Episcop dr. Macarie Drăgoi, Episcop al Episcopiei...

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...