Unii vin de la câțiva kilometri, alții de la sute de kilometri depărtare. Unii urcă la Nicula de când erau copii, alături de părinți sau bunici, iar acum își aduc, la rândul lor, copiii și nepoții. Sunt tineri, familii întregi și oameni trecuți de 70 de ani. Dorm în corturi sau sub cerul liber, merg kilometri întregi pe jos, cântă pricesne și se roagă. Dincolo de mulțimea care umple în aceste zile dealul Niculei, fiecare pelerin poartă cu el o poveste, o mulțumire, un necaz și o rugăciune.

Cu fiecare oră care apropie praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula sosesc tot mai mulți oameni. Vin din Cluj și din județele învecinate, dar și din locuri aflate la sute de kilometri: București, Vrancea, Maramureș, Mureș, Sălaj sau Bistrița-Năsăud. Printre bagaje și corturi, printre oameni obosiți de drum și copii ținuți de mână, se aud pricesne închinate Maicii Domnului.

De la distanță sunt o mulțime. Dacă te apropii și îi întrebi de ce au venit, mulțimea capătă însă chipuri, glasuri și povești. O femeie îmbrăcată în port popular spune că face drumul spre Nicula de 10-15 ani, chiar dinainte ca pelerinajul organizat să capete forma de astăzi. „Pentru cinstirea Maicuței Sfinte, pentru mulțumirea ajutorului de care beneficiem în permanență. Dragostea față de Dumnezeu, să mărturisim ceea ce simțim, pentru că tot timpul am simțit ajutorul. Cred cu tărie.”

La pelerinaj sunt și copii veniți din Târgu Mureș și Dej. „Îmi place că putem cânta pricesnele alături de oameni noi”, spune unul dintre ei. Cine i-a învățat să participe la astfel de pelerinaje? Răspunsul vine simplu: „Părinții.”

Un drum transmis din generație în generație

Poate că tocmai aici se află una dintre explicațiile pentru care Mănăstirea Nicula continuă să adune, an după an, generații întregi. O femeie își amintește că avea 14 ani când a început să vină împreună cu bunica. „Din tinerețe, de la paisprezece ani, cu bunica mea, împreună. Vin fiindcă aici aflu liniștea Maicii Domnului, am putere, am sănătate. […] Să ne dea Dumnezeu sănătate să ne putem duce crucea pe care o avem.” Anii au trecut, dar povestea se repetă în alte familii. O bunică venită de la Bistrița și-a adus nepoțelele la Nicula și a înnoptat împreună cu ele la mănăstire. „Am venit cu nepoțelele de dimineață, de la Bistrița. Vin cu mare drag.” Osteneala drumului are pentru ea un rost: „Bucuria în suflet, să ne rugăm la Maica Sfântă să ne ajute în toate privințele.”

Într-o altă familie, fiica este cea care și-a adus mama pentru prima dată la hram. „Vin cu mare emoție, mai ales că vin împreună cu mama, care nu a mai fost niciodată de hram, și cu mare bucurie că putem fi părtași acestei mari sărbători.” Pentru ea, venirea la Nicula este înainte de toate mulțumire: „Am venit să-i mulțumesc Maicii Domnului pentru că m-a binecuvântat cu atâtea lucruri bune și m-a ajutat foarte mult. Și o iubesc. Și știu că și Maica Domnului mă iubește.”

La 70 de ani, va dormi pe deal

Printre pelerini este și tanti Raveca. Are 70 de ani, vine de la Turda și urcă la Nicula de 15 ani. A ajuns mai devreme tocmai pentru a petrece cât mai mult timp aici. „De-aia venim așa repede, ca să stăm cât mai mult cu Maicuța Domnului.” Se roagă pentru copii, pentru soț, pentru familie și pentru cei apropiați. Maicii Domnului spune că îi încredințează necazurile pe care le poartă în suflet. „Vreau să-i spun tot necazul meu Maicuței Domnului, că întotdeauna m-a ascultat.” Unde va dormi în noaptea dinaintea hramului? „Pe deal.” În cort? „Fără cort, fără nimic. Eu am mai dormit pe deal și mi-a plăcut. Și am 70 de ani.”

Nu este singura care a ajuns cu zile înainte. Andrei a venit de la Reghin împreună cu familia și copilul său. Au sosit cu două zile mai devreme, dorm în cort și vor să rămână până sâmbătă. Venirea la Nicula a devenit pentru ei, cu mici excepții, o tradiție.

Rugăciuni pentru familie, pace și tineri

Motivele pentru care oamenii ajung la Nicula sunt diferite. Cineva se roagă pentru sănătate, altcineva pentru familie. Unii cer pace și liniște, alții putere de muncă. Sunt și oameni care nu vin să ceară, ci să mulțumească. O pelerină spune că rugăciunea ei este îndreptată în mod special spre cei tineri: „Ne rugăm pentru sănătate, pentru pace în lume și, în special, mă rog pentru toți tinerii din lumea aceasta, să vină către Dumnezeu, să vină către Maica Domnului și să fim cât mai uniți și cât mai adunați în rugăciune.” Un alt credincios vine la Nicula de 16 ani. Întrebat ce face acest loc atât de special, răspunde în doar câteva cuvinte: „Puterea rugăciunii.”

Alții au venit de la Năsăud pentru „liniște, pace” și pentru a pleca întăriți sufletește. Pelerini din Zalău spun că au venit să-i mulțumească Maicii Domnului pentru ajutorul primit. Și în povestea lor apare din nou bunica: la Nicula veneau încă de când erau copii, împreună cu ea.

„Din darul ce ne-a fost dat, trebuie să dăm și noi mai departe”

Pentru Nicoleta și mama ei, Liliana, din Gherla, apropierea de sărbătoarea de la Nicula capătă și o altă formă. Sunt floriste, iar de opt ani contribuie la împodobirea icoanei Maicii Domnului și a altarului pentru hram. „E o binecuvântare pentru noi să participăm la această sărbătoare. De când eram mică veneam la mănăstire și îmi face plăcere de fiecare dată să împodobesc altarul și icoana”, spune Nicoleta. Gestul lor este, în același timp, o formă de recunoștință: „Din darul ce ne-a fost dat, trebuie să dăm și noi mai departe.”

Aproape 100 de kilometri pe jos până la Nicula

Pentru un grup de tineri, drumul spre Nicula a început mult mai departe. În perioada 11-13 august, participanții la pelerinajul pedestru „Pe jos, spre Nicula”, organizat de Liga Studenților din Cluj și tinerii de la Mănăstirea Oașa, au pornit de la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, județul Alba. Au parcurs aproximativ 92 de kilometri în trei zile, până la Mănăstirea Nicula. La capătul drumului, unul dintre participanți spune că experiența l-a făcut să privească altfel pelerinajul și pe oamenii care vin aici. „Mi s-a părut o jertfă extraordinară, având în vedere faptul că am fost și anul trecut, la prima ediție, și pot spune că, pe an ce trece, bucuria e tot mai mare.” Apoi mărturisește: „Înțelegi numai ce trăiești. Nu cred că aș fi înțeles mai mult pelerinii care vin la Nicula pentru Maica Domnului dacă nu aș fi făcut și eu efortul acesta.” Pentru o altă participantă, drumul a fost „o adevărată provocare din toate punctele de vedere”.„Mi-a fost destul de greu, dar cu ajutorul Maicii Domnului am reușit până la urmă să ajung.”

„Cu cât iubirea e mai mare, cu atât jertfa ți se pare mai ușoară”

Dincolo de distanțele parcurse, de oboseală și de nopțile petrecute în cort sau sub cerul liber, pelerinii vorbesc despre osteneală ca despre o parte a drumului lor sufletesc. Unul dintre ei o spune direct: „Pelerinajul este o osteneală pentru suflet. Ceea ce faci într-un pelerinaj este o jertfă personală pe care o închini lui Dumnezeu. Cu toată sudoarea, cu toată oboseala, absolut tot. Lacrimile care se varsă într-un pelerinaj, emoțiile pe care le trăiești ajută la o reînnoire a vieții duhovnicești.”După un asemenea drum, spune el, omul nu mai pleacă acasă chiar la fel: „Cu fiecare pelerinaj simți că ceva rău pleacă și ceva bun vine.”

Sunt mii de oameni la Nicula în aceste zile, dar nu există două drumuri cu totul identice. Pentru unii, drumul a început în copilărie, alături de mâna bunicii. Pentru alții începe acum, alături de propriii copii. Unii au parcurs câțiva kilometri, alții aproape o sută. Unii vor dormi în corturi, iar alții direct pe deal. Poartă cu ei rugăciuni pentru copii și părinți, pentru sănătate, pace, putere de muncă sau necazuri pe care nu simt nevoia să le spună nimănui.

Și totuși, atunci când sunt întrebați de ce au venit la Nicula, răspunsurile lor ajung, mai devreme sau mai târziu, în același loc: la Maica Domnului. Iar unul dintre pelerini pare să fi rezumat, în câteva cuvinte, întreaga osteneală a acestor zile: „Cu cât iubirea e mai mare, cu atât jertfa ți se pare mai ușoară.”

Reporteri: Teodora Crișan și Dragoș Stroian

FOTO: Darius Echim Mănăstirea Nicula