Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la a 9-a ediție

de | aug. 13, 2021 | Actualitatea religioasă

Cea de-a 9 ediție a pelerinajului „La Nicula colo-n deal” se va desfăsura în acest an sâmbătă, 14 august 2021, începând cu ora 12:00.

Procesiunea va fi condusă, ca în fiecare an,  de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ierarhul va fi întâmpinat la Biserica din parc (centrul Municipiului Gherla), locul de întâlnire al pelerinilor, de tineri îmbrăcați în port popular, preoți și credincioși ai Eparhiei, dar și de toți cei care doresc să participe la pelerinaj.

După o slujbă de binecuvântare, în sunet de toacă, pricesne și imnuri închinate Maicii Domnului, ierarhul, preoții și credincioșii vor parcurge pe jos cei șapte kilometri ce leagă Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Nicula.

O primă oprire se va face în fata Memorialului Gherla, unde se va rosti o rugăciune pentru cei care au pătimit în inchisorile comuniste. Pe traseu vor avea loc și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde vor fi rostite ectenii.

Pe toată perioada pelerinajului, dar și în timpul prezenței la Mănăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să poarte mască de protecție, să respecte măsurile de distanțare și să fie responsabili unii față de alții.

În anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, s-a desfășurat prima ediție a pelerinajului la care au participat mii de credincioși. De atunci, an de an, numărul participanților a crescut.

Anul trecut procesiunea nu a avut loc, deoarece condițiile sanitare nu au permis acest lucru, dar Icoana Maicii Domnului a fost scoasă în procesiune în data de 25 aprilie 2020, prin cele două județe ale Arhiepiscopiei. În acest mod s-a  dorit oferirea  de mângâiere sufletească bolnavilor care sufereau în spitale sau la casele lor în urma  noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care munceau în spitale.

Ultimele articole

Chemare la rugăciune pentru pace şi unitate

Chemare la rugăciune pentru pace şi unitate

În aceste zile de durere, dar şi de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace şi unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumină şi înțelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţa Bisericii, dar şi în viaţa...

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” și-a desemnat bursierii

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” și-a desemnat bursierii

34 de elevi și tineri din toată țara beneficiază anul acesta de burse din partea Fundației Mitropolitul Bartolomeu. Ei au fost selectați în urma evaluării celor aproape 70 de dosare depuse. Bursele, în cuantum de 200 de lei pe lună pentru elevi, 300 de lei pentru...

Sute de clujeni, în pelerinaj la Brâul Maicii Domnului

Sute de clujeni, în pelerinaj la Brâul Maicii Domnului

Sute de credincioși au stat la coadă la Muzeul Mitropoliei Clujului pe întreaga durată a zilei de marți, 3 noiembrie 2015, pentru a se închina fragmentului din Brâul Maicii Domnului, adus la Cluj-Napoca de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. La rând erau așezați...