Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la a 9-a ediție

de | aug. 13, 2021

Cea de-a 9 ediție a pelerinajului „La Nicula colo-n deal” se va desfăsura în acest an sâmbătă, 14 august 2021, începând cu ora 12:00.

Procesiunea va fi condusă, ca în fiecare an,  de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ierarhul va fi întâmpinat la Biserica din parc (centrul Municipiului Gherla), locul de întâlnire al pelerinilor, de tineri îmbrăcați în port popular, preoți și credincioși ai Eparhiei, dar și de toți cei care doresc să participe la pelerinaj.

După o slujbă de binecuvântare, în sunet de toacă, pricesne și imnuri închinate Maicii Domnului, ierarhul, preoții și credincioșii vor parcurge pe jos cei șapte kilometri ce leagă Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Nicula.

O primă oprire se va face în fata Memorialului Gherla, unde se va rosti o rugăciune pentru cei care au pătimit în inchisorile comuniste. Pe traseu vor avea loc și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde vor fi rostite ectenii.

Pe toată perioada pelerinajului, dar și în timpul prezenței la Mănăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să poarte mască de protecție, să respecte măsurile de distanțare și să fie responsabili unii față de alții.

În anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, s-a desfășurat prima ediție a pelerinajului la care au participat mii de credincioși. De atunci, an de an, numărul participanților a crescut.

Anul trecut procesiunea nu a avut loc, deoarece condițiile sanitare nu au permis acest lucru, dar Icoana Maicii Domnului a fost scoasă în procesiune în data de 25 aprilie 2020, prin cele două județe ale Arhiepiscopiei. În acest mod s-a  dorit oferirea  de mângâiere sufletească bolnavilor care sufereau în spitale sau la casele lor în urma  noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care munceau în spitale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Ieromonah IOAN COJANU

Seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj – Ieromonah IOAN COJANU

Joi, 30 martie 2017, în a cincea seară duhovnicească Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) Filiala Cluj Napoca vă invită la o întâlnire cu  părintele ieromonah Ioan Cojanu,  stareţul Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, care va...

Festivalul de Teatru de tineret „Închis am fost”, la Cluj-Napoca

Festivalul de Teatru de tineret „Închis am fost”, la Cluj-Napoca

La Cluj-Napoca a avut loc, în perioada 20-23 martie, Festivalul de Teatru de tineret „Închis am fost”, organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) împreună cu Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj şi închinat celor care au suferit în...

Conferinţă a publicistului Sever Voinescu la Zalău

Conferinţă a publicistului Sever Voinescu la Zalău

În sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj, din Zalău, a avut loc o nouă întâlnire, în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de Episcopia Sălajului. Publicul a audiat conferinţa cu tema „Criza...

1500 de clujeni au spus de Buna Vestire, NU Avortului

1500 de clujeni au spus de Buna Vestire, NU Avortului

Aproximativ 1500 de studenţi, adulţi, dar și tinere familii au venit duminică după-amiază, de praznicul Bunei Vestiri, în Piata Unirii din centrul Clujului, să participe la Marșul pentru viață, pentru ca prin prezența lor să susțină dreptul la viață al tuturor...

Peste 1.000 de maramureşeni au participat la „Marşul pentru viaţă”

Peste 1.000 de maramureşeni au participat la „Marşul pentru viaţă”

Sâmbătă, 25 martie 2017, în Baia Mare, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului,  s-a desfăşurat  a doua ediţie a „Marşului pentru viaţă”, organizat de Asociaţia „Maramureş pentru Viaţă şi Familie” şi Asociaţia Tinerilor...