Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la a 9-a ediție

de | aug. 13, 2021 | Actualitatea religioasă

Cea de-a 9 ediție a pelerinajului „La Nicula colo-n deal” se va desfăsura în acest an sâmbătă, 14 august 2021, începând cu ora 12:00.

Procesiunea va fi condusă, ca în fiecare an,  de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ierarhul va fi întâmpinat la Biserica din parc (centrul Municipiului Gherla), locul de întâlnire al pelerinilor, de tineri îmbrăcați în port popular, preoți și credincioși ai Eparhiei, dar și de toți cei care doresc să participe la pelerinaj.

După o slujbă de binecuvântare, în sunet de toacă, pricesne și imnuri închinate Maicii Domnului, ierarhul, preoții și credincioșii vor parcurge pe jos cei șapte kilometri ce leagă Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Nicula.

O primă oprire se va face în fata Memorialului Gherla, unde se va rosti o rugăciune pentru cei care au pătimit în inchisorile comuniste. Pe traseu vor avea loc și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde vor fi rostite ectenii.

Pe toată perioada pelerinajului, dar și în timpul prezenței la Mănăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să poarte mască de protecție, să respecte măsurile de distanțare și să fie responsabili unii față de alții.

În anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, s-a desfășurat prima ediție a pelerinajului la care au participat mii de credincioși. De atunci, an de an, numărul participanților a crescut.

Anul trecut procesiunea nu a avut loc, deoarece condițiile sanitare nu au permis acest lucru, dar Icoana Maicii Domnului a fost scoasă în procesiune în data de 25 aprilie 2020, prin cele două județe ale Arhiepiscopiei. În acest mod s-a  dorit oferirea  de mângâiere sufletească bolnavilor care sufereau în spitale sau la casele lor în urma  noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care munceau în spitale.

Ultimele articole

Rugăciunea este dulce

Rugăciunea este dulce

Ieronim (Apostolidis), Bătrânul  din Eghina: “Mai întâi roagă-te, asigurându-ţi liniştea. Dacă nu te poţi ruga mult dimineaţa, roagă-te la amiază, sau seara, sau mai bine noaptea. Caută un moment de linişte şi te roagă. Roagă-te până plouă, adică până-ţi vin...

Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 4 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit la Mănăstirea Telcișor-Buscatu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Primul grup sosit la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa vine dintr-o zona cu o istorie lungă și un prezent complicat. Este vorba de grupul palestinienilor, din Beit Sahour și Fâșia Gaza. Au fost alături de noi în studioul Radio Renașterea Tawfig Alamash, Renal...

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a...