Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la a 9-a ediție

de | aug. 13, 2021

Cea de-a 9 ediție a pelerinajului „La Nicula colo-n deal” se va desfăsura în acest an sâmbătă, 14 august 2021, începând cu ora 12:00.

Procesiunea va fi condusă, ca în fiecare an,  de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ierarhul va fi întâmpinat la Biserica din parc (centrul Municipiului Gherla), locul de întâlnire al pelerinilor, de tineri îmbrăcați în port popular, preoți și credincioși ai Eparhiei, dar și de toți cei care doresc să participe la pelerinaj.

După o slujbă de binecuvântare, în sunet de toacă, pricesne și imnuri închinate Maicii Domnului, ierarhul, preoții și credincioșii vor parcurge pe jos cei șapte kilometri ce leagă Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Nicula.

O primă oprire se va face în fata Memorialului Gherla, unde se va rosti o rugăciune pentru cei care au pătimit în inchisorile comuniste. Pe traseu vor avea loc și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde vor fi rostite ectenii.

Pe toată perioada pelerinajului, dar și în timpul prezenței la Mănăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să poarte mască de protecție, să respecte măsurile de distanțare și să fie responsabili unii față de alții.

În anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, s-a desfășurat prima ediție a pelerinajului la care au participat mii de credincioși. De atunci, an de an, numărul participanților a crescut.

Anul trecut procesiunea nu a avut loc, deoarece condițiile sanitare nu au permis acest lucru, dar Icoana Maicii Domnului a fost scoasă în procesiune în data de 25 aprilie 2020, prin cele două județe ale Arhiepiscopiei. În acest mod s-a  dorit oferirea  de mângâiere sufletească bolnavilor care sufereau în spitale sau la casele lor în urma  noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care munceau în spitale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Peste 1000 de clujeni au participat duminică, 19 iunie 2016, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Căldura de-a afară nu i-a ținut în case pe credincioșii care au...

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca își serbează hramul. Biserica-monument istoric situată pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 va marca sărbătoarea prin prezența luni, 20 iunie, la Sfânta Liturghie a părintelui Stelian Tofană de...

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Municipiul Baia Mare va sărbători de Rusalii zilele culturale ale orașului prin evenimente religioase, culturale și educative. În ziua de Rusalii credincioșii și preoții din Episcopia Maramureșului vor participa la o procesiune pe străzile orașului, iar a doua zi de...

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al şaselea an consecutiv, clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 19 iunie 2016, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul continuă o...