Pelerinajul tinerilor din Parohia Ocnița

de | aug. 2, 2018

În plină vacanță de vară a avut loc pelerinajul anual al tinerilor din Parohia Ocnița, Protopopiatul Bistrița. La această manifestare au luat parte tinerii care participă în mod constant la programul catehetic săptămânal „Tinerii în Biserică”, membrii Corului „Preot Augustin Pop” al Parohiei Ocnița și cele două eleve din parohie care au avut cele mai bune rezultate la învățătură în anul școlar precedent (clasa a VIII-a, respectiv clasa a XII-a). Preotul paroh și primul epitrop, Horga Dorel s-au aflat în permanență alături de pelerini.

Aflat la ce de-a doua ediție, evenimentul a avut drept scop consolidarea nucleului tânăr al parohiei și o mai bună cunoaștere a oazelor de spiritualitate națională. În anul precedent am poposit la Alba Iulia (Cetatea, Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă, Catedrala Romano-Catolică, Muzeul Național al Unirii și Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”) și Târgu Mureș (Mănăstirea Recea și Grădina Zoologică), iar în acest an am vizitat o parte a Maramureșului.

La Mănăstirea Moisei, cu a ei bisericuță multiseculară, ne-am oprit prima dată. Beneficiind de o prezentare de excepție a istoricului acestui așezământ monahal și gustând din apa cristalină de la izvorul din apropierea clopotniței, am pornit mai întăriți duhovnicește spre Mănăstirea Bârsana. Pe drum am cântat mai multe pricesne și am realizat obișnuitul nostru program catehetic, dar într-un cadru diferit. La Bârsana am poposit mai mult în bisericile mănăstirii și la muzeu. Următoarea destinație a fost Cimitirul Vesel de la Spânța, biserica parohială și Mănăstirea Săpânța-Peri, cu al ei istoric impresionant. La întoarcere ne-am oprit la Memorialul de la Sighet, unde, timp de aproximativ două ore am stat față în față cu cele mai crunte patru decenii și jumătate din istoria recentă a României.

A consemnat pentru radio „Renașterea”, pr. Costin Silviu Marcel.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Copiii din parohia clujeană Așchileu Mare, protopopiatul Cluj I, învață în această săptămână să picteze icoane pe sticlă. De asemenea, coordonați de învățătoarele Rodica Felecan și Daniela Marcu, cos pe etamină motive populare de pe cămășile tradiționale românești....

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Tinerii clujeni pot învăța gratuit cum se realizează cruciulițele, metanierele sau brățările. Aceasta în cadrul unor ateliere practice, care se desfășoară pe parcursul săptămânii, în mai multe parohii clujene sau la sediul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu....

„Întâmplări cu îngeri”

„Întâmplări cu îngeri”

Copiii din parohia clujeană „Sfântul Prooroc Ilie”, care au participat timp de trei luni la activitățile din cadrul proiectului „Întâmplări cu îngeri”, au fost premiați sâmbătă, 20 iunie, 2015. Atât ei, cât și părinții lor, dar și coordonatorii activităților au primit...