Persoanele nevoiașe din Bistrița au primit daruri de sărbători

de | dec. 22, 2017

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din municipiul Bistrița, care oferă zilnic, de luni până vineri masa de prânz unui număr de peste 80 de persoane, iar în ajunul marilor sărbători de peste an oferă ajutoare consistente familiilor nevoiașe din județul Bistrița-Năsăud, și acum, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, a venit în sprijinul celor nevoiași pentru ca și ei să simtă binecuvântarea și milostivirea Pruncului născut în ieslea Betleemului. Astfel, s-au oferit pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru perioada Crăciunului, produse medicale, de igienă, haine, dulciuri și jucării pentru cei mici.

S-au oferit pachete unui număr de peste 180 de familii aflate în evidenţele noastre, pachetele cântărind între 30 şi 40 de kilograme, în funcţie de numărul de membri din fiecare familie, cu un total de peste 700 de persoane și 950 de kilograme de alimente, astfel încât nimeni nu a plecat și nu va pleca neluat în seamă de la noi. Produsele oferite sunt din colectele organizate de Preacucernicii Preoți din Protopopiatele Bistrița, Beclean și Năsăud și din donațiile bunilor noștri creștini din municipiu, care sprijină permanent activitatea noastră. De aceste daruri s-au bucurat și persoanele cu deficiențe de auz din municipiul Bistrița, aflați în grija părintelui Cătălin Mileșan.

Împreună cu părintele Ionuț Vlașin, preot misionar la Penitenciarul din Bistrița, am încercat să aducem bucurie și persoanelor private de libertate care nu au de la cine primi vizite, oferindu-le alimente tradiționale și produse de igienă.  De asemenea, persoanelor aflate în grija noastră la Centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale de la Cușma, Maieru și Târlișua, li s-a oferit toată asistența spirituală specifică acestei perioade, bucurându-ne, de asemenea, de cete de colindători care aduc alinare și bucurie în sufletele lor. În zilele de praznic, se vor organiza mese festive cu caracter tradițional, astfel încât toți să simtă cât mai mult atmosfera creștină și familială specifică Sfintelor Sărbători.

  Mulțumim tuturor celor care au contribuit la mângâierea și bucuria oferită acelora care nu au să pună ceva sau destul pe masa de Crăciun. Mântuitorul Iisus Hristos, născut în ieslea Betleemului, să răsplătească tuturor dragostea și dărnicia, pentru „acești frați prea mici” ai Lui – Întru mulți și binecuvântați ani, alături de cei dragi!

Pr.  Marius Pintican, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă”, Filiala Bistrița-Năsăud

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

În Duminica Samarinencei, după programul religios, s-a desfășurat la Moara din localitatea Corpadea un eveniment cultural - artistic. "Joc la șură" este una dintre tradițiile care  animau viața sătenilor de odinioară. Evenimentul s-a realizat în baza  parteneriatului...