Persoanele nevoiașe din Bistrița au primit daruri de sărbători

de | dec. 22, 2017

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din municipiul Bistrița, care oferă zilnic, de luni până vineri masa de prânz unui număr de peste 80 de persoane, iar în ajunul marilor sărbători de peste an oferă ajutoare consistente familiilor nevoiașe din județul Bistrița-Năsăud, și acum, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, a venit în sprijinul celor nevoiași pentru ca și ei să simtă binecuvântarea și milostivirea Pruncului născut în ieslea Betleemului. Astfel, s-au oferit pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru perioada Crăciunului, produse medicale, de igienă, haine, dulciuri și jucării pentru cei mici.

S-au oferit pachete unui număr de peste 180 de familii aflate în evidenţele noastre, pachetele cântărind între 30 şi 40 de kilograme, în funcţie de numărul de membri din fiecare familie, cu un total de peste 700 de persoane și 950 de kilograme de alimente, astfel încât nimeni nu a plecat și nu va pleca neluat în seamă de la noi. Produsele oferite sunt din colectele organizate de Preacucernicii Preoți din Protopopiatele Bistrița, Beclean și Năsăud și din donațiile bunilor noștri creștini din municipiu, care sprijină permanent activitatea noastră. De aceste daruri s-au bucurat și persoanele cu deficiențe de auz din municipiul Bistrița, aflați în grija părintelui Cătălin Mileșan.

Împreună cu părintele Ionuț Vlașin, preot misionar la Penitenciarul din Bistrița, am încercat să aducem bucurie și persoanelor private de libertate care nu au de la cine primi vizite, oferindu-le alimente tradiționale și produse de igienă.  De asemenea, persoanelor aflate în grija noastră la Centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale de la Cușma, Maieru și Târlișua, li s-a oferit toată asistența spirituală specifică acestei perioade, bucurându-ne, de asemenea, de cete de colindători care aduc alinare și bucurie în sufletele lor. În zilele de praznic, se vor organiza mese festive cu caracter tradițional, astfel încât toți să simtă cât mai mult atmosfera creștină și familială specifică Sfintelor Sărbători.

  Mulțumim tuturor celor care au contribuit la mângâierea și bucuria oferită acelora care nu au să pună ceva sau destul pe masa de Crăciun. Mântuitorul Iisus Hristos, născut în ieslea Betleemului, să răsplătească tuturor dragostea și dărnicia, pentru „acești frați prea mici” ai Lui – Întru mulți și binecuvântați ani, alături de cei dragi!

Pr.  Marius Pintican, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă”, Filiala Bistrița-Năsăud

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani.  Dintre activitățile taberei amintim...

Moment important în viața Parohiei Nima

Moment important în viața Parohiei Nima

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat...

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

Joi după masa în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Nușeni, un grup de tineri din Parohia Ortodoxă Chețiu și Filia Bozieș, din Apatiu și din Manic coordonați de preotul paroh Teodor-Marius Cornea au pornit în pelerinaj...

Tabără  de zi la  Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Tabără de zi la Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Zeci de copii au participa în perioada 9-13 iulie 2018,  între orele de la 17.00-19.00, la o  tabără organizată de Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. În cadrul acesteia au avut loc  activități educative și recreative. Cei  25 de participanți au invata...