Pescuirea minunată

de | sept. 27, 2020 | Spiritualitate

Evanghelia de astăzi e bogată în sensuri și extrem de actuală. O exegeză completă ar putea face de-a dreptul subiectul unei cărți, căci episodul „pescuirii minunate” are deopotrivă valoare simbolică, teologică și dacă s-ar face o investigație atentă, de bună seamă, aici s-ar regăsi și accente doctrinare. Nu e scopul acestor modeste rânduri de a realiza o abordare exhaustivă, ci mai degrabă de a vă pune la suflet câteva gânduri în legătură cu mesajul și conținutul ei.

În linii mari, medicul Luca ne relatează aici modul în care Hristos a transformat câțiva pescari sfătoși în Apostoli, prin intermediul unei minuni. Episodul e marcat de spontaneitatea Învățătorului, altminteri constantă în activitatea Lui de propovăduire. Pe malul lacului cu apă dulce, pe care localnicii îl numesc de asemenea și Marea Galileii, Hristos propovăduia. Conform relatării, tocmai realizase o spectaculoasă exorcizare. Acum, își trăgea nițel sufletul, vorbind mulțimilor. Nu oriunde, ci în vecinătatea unei ape străjuite în mod pitoresc de niște terase naturale superbe, ce-l fac pe vorbitor să se simtă într-un adevărat amfiteatru natural. Deodată, vede două corăbii adăstate la țărm. Îi întâlnește și pe proprietari, care-și spălau mrejele, fapt ce arată că tocmai sfârșiseră lucrul în acea zi. Alege să se urce într-una din ele, cea a lui Simon. Nimic surprinzător. De pe corabie, cu un vânt prielnic ce i-ar fi purtat spusele înspre cei de pe țărm, ar fi putut propovădui până târziu în noapte. Ar fi fost deopotrivă văzut și auzit și ar fi lăsat o puternică impresie asupra auditoriului. O făcuse cu certitudine și anterior, o va face și în viitor. De aceea, proprietarul nu e speriat când i se cere să-l ducă în larg. De-altminteri, Rabbi acționează într-un mod de-a dreptul predictibil: de pe corabie, vorbește.

Ceea ce va urma după ce-și încheie cuvântul, constituie însă chintesența episodului. Le va cere să meargă mai în adânc și să arunce mrejele. Un pescar profesionist nu primește ordine de la nimeni. Cu atât mai mult atunci când el însuși știa că sorții de izbândă sunt slabi. Își avea și Simon semnele lui, că doar nu bântuia pe luciul apei de azi-de ieri! Ține să-i spună vorbitorului că nu-i de șagă cu meșteșugul! Și totuși, se conformează. E o formă de ascultare. Nu va fi dezamăgit. Într-un mod cu totul excepțional, va prinde atât de mult pește, că mrejele încărcate vor sta să se rupă. Cere ajutoare. Chiar și așa, drumul până la țărm e de-a dreptul anevoios, din pricina mulțimii încărcăturii.

E momentul în care vorbărețul, dar sincerul pescar, își va da seama că cel cu care vorbește nu e un învățător de lege oarecare. E ceva mai special. Reacția lui, similară ca atitudine cu cea a locuitorilor ținutului Gherghesenilor, are totuși la bază o altă motivație. „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”!, va spune el. Și alții îi vor cere să plece, însă pentru că se temeau că năstrușnicele Lui minuni le vor periclita avutul. Motivația viitorului corifeu al cetei apostolice e însă una de natură metafizică. Omul se știe necurat. Lumina lui Hristos e într-un puternic contrast cu întunericul ce-i stăpânea ființa. Și ceilalți, anume Ioan, și Iacov, fiii lui Zevedeu, sunt speriați. De vorbit, vorbește doar Simon. Așa-i e firea, de om apucat. Extrovertit până la culme, ar zice psihologii de astăzi.

Hristos nu se sperie de întunericul lui, ci dimpotrivă, lansează un ordin-chemare: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”. Nu doar Simon se va supune, ci toată ceata. La finele zilei, pe malul lacului vor rămâne două corăbii goale. Pescarii se reconvertiseră profesional. Vor răspunde unei chemări mai înalte. Corabia pe care o vor cârmui, va cunoaște de-acum înainte altfel de ape.

Evanghelia de astăzi vorbește despre smerenie, ascultare și transformare lăuntrică. Specialiști în domeniul lor, Simon și cei împreună cu dânsul vor ține să-I semnaleze politicos celui care le folosise corabia în scopuri de propovăduire, că nu e treaba lui meșteșugul pescuitului. Și totuși, îi vor face hatârul. Spre surprinderea lor, vor fi de-a dreptul copleșiți, căci printr-o minune, eforturile le vor fi răsplătite. Așa se întâmplă cu fiecare dintre noi, atunci când îl ascultăm pe Hristos, chiar dacă uneori cererile Lui ni se par neînelese, ori în contra logicii noastre. Interacțiunea cu El transformă! Vine în primă fază să ne descopere păcatele și întunericul, ca lui Simon. Însă nu cu scopul de a ni le reproșa, ci pentru a ni le curăți. Hristos e balsamul prin excelență, pentru care orice act de pocăință reprezintă semnalul primenirii sufletești! Odată curățit, sufletul simte chemarea. Una care-l face să se perpelească și să răspundă nepregetat afirmativ la solicitarea transformării interioare.

Episodul ne mai spune ceva, cu precădere păstorilor de suflete, dar nu în mod exclusiv. Hristos îi cheamă să fie pescari de oameni. A fi pescar te transformă într-un om aflat la îndemâna intemperiilor, ce se remarcă mai degrabă prin răbdare și nădejde decât prin alte calități. Pescari, nu vânători! Nu oameni ce iau viața în mod deliberat, ci în truditori ce propun, momesc, apoi așteaptă, nădăjduind că vor avea noroc. Sunt zile, cum a fost și cea de dinaintea minunii, când mrejele putrezesc în apă și nada nu produce nimic. Ceasuri încununate de griji, în care omul nu știe dacă va avea din ce-și hrăni copiii sau dezvolta negoțul. Apoi vin vremuri cu roadă, în care meșteșugarul prinde într-atât încât poate face și provizii, sau pune un ban deoparte pentru zile grele. Și-n vocația pastorală, Apostolii vor face la fel. Vor arunca mreaja. Vor propovădui cuvântul lui Dumnezeu, în ape mai mult sau mai puțin cunoscute. Vor fi primiți, ignorați, sau uneori chiar batjocoriți. Lacul Ghenizaretului era populat de pești pașnici, marea învolburată a lumii în care vor fi trimiși va conține din abundență și rechini, balene sau alte speciii marine, unele prietenoase, altele cât se poate de periculoase. Va fi un risc pe care Simon și ceilalți doi însoțitori ai lui și-l vor însuși. Unul pe care suntem chemați să ni-l asumăm și noi, căci și nouă ne răsună chemarea de a deveni pescari de oameni. Și noi suntem părtași pescuirii minunate, nu doar atunci când o ascultăm citită din Evanghelie, ci de fiecare dată când în viața noastră Dumnezeu lucrează! Să-I cerem s-o facă cât mai des și să răspundem prompt chemării Lui, așa cum au făcut-o Apostolii de astăzi!

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Ierom. Maxim Morariu</a>

Ierom. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

Părintele Nicolae Steinhardt

Părintele Nicolae Steinhardt

Cel despre care vă propun să vorbim astăzi este deopotrivă o personalitate culturală, cât și eclesiastică de prim rang a spațiului românesc. Născut la data de 12 iulie 1912 într-o familie evreiască, Nicu Aureliu Steinhardt, ce va deveni ulterior cunoscut ca monahul...

Semnificația Anului Nou Bisericesc

Semnificația Anului Nou Bisericesc

Spre deosebire de anul civil, care începe pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe pe 1 septembrie, pentru că, după vechea tradiție, în această zi s-a început creaţia lumii şi tot în această zi şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. În sinagoga din Nazaret,...

Dumnezeu ne așteaptă cu iubire, dar nu fără mustrare

Dumnezeu ne așteaptă cu iubire, dar nu fără mustrare

Atunci când ajungem să-L găsim, atunci când ajungem să-L cunoaștem, să-L iubim pe Mântuitotul nostru Iisus Hristos, atunci ne dăm seama ce bine ne este să fim apropae de El. Și, fiind aproape de El, o să sporim în noi pacea, liniștea și bucuria. Iar toate acestea le...

Mai multe din Spiritualitate
Nu neglija rugăciunea

Nu neglija rugăciunea

Bătrânul Ieronim zicea: Nu neglija rugăciunea. Fereşte-te de nepăsare şi indiferenţă. Dacă te rogi dimineaţa, şi simţi frângere în sufletul tău, toată ziua vei avea aripi. Dar dacă începi ziua fără rugăciune, vei umbla abătut.

Casa Domnului

Casa Domnului

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:. - Mamă, de ce plângi? - Fata mea, sunt zile...

Cerul pământul şi lumea

Cerul pământul şi lumea

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin: - Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat. - Foarte simplu - a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul....

Cel ce se roagă trebuie să fie smerit

Cel ce se roagă trebuie să fie smerit

Bătrânul Amfilohie sfătuia: Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, evlavie, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu...

Sfânta Treime

Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: - Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh...

Rugăciunea este izvorul puterii

Rugăciunea este izvorul puterii

Bătrânul Porfirie zicea: Mucenicii sufereau mult când îi torturau, cum suferă orice om normal. Diferenţa este că ei erau în permanenţă uniţi cu Hristos prin rugăciune: De la El primeau o putere mai mare decât suferinţele lor, încât le puteau învinge. Dar dacă lăsau...