Pescuirea minunată

de | sept. 27, 2020 | Spiritualitate

Evanghelia de astăzi e bogată în sensuri și extrem de actuală. O exegeză completă ar putea face de-a dreptul subiectul unei cărți, căci episodul „pescuirii minunate” are deopotrivă valoare simbolică, teologică și dacă s-ar face o investigație atentă, de bună seamă, aici s-ar regăsi și accente doctrinare. Nu e scopul acestor modeste rânduri de a realiza o abordare exhaustivă, ci mai degrabă de a vă pune la suflet câteva gânduri în legătură cu mesajul și conținutul ei.

În linii mari, medicul Luca ne relatează aici modul în care Hristos a transformat câțiva pescari sfătoși în Apostoli, prin intermediul unei minuni. Episodul e marcat de spontaneitatea Învățătorului, altminteri constantă în activitatea Lui de propovăduire. Pe malul lacului cu apă dulce, pe care localnicii îl numesc de asemenea și Marea Galileii, Hristos propovăduia. Conform relatării, tocmai realizase o spectaculoasă exorcizare. Acum, își trăgea nițel sufletul, vorbind mulțimilor. Nu oriunde, ci în vecinătatea unei ape străjuite în mod pitoresc de niște terase naturale superbe, ce-l fac pe vorbitor să se simtă într-un adevărat amfiteatru natural. Deodată, vede două corăbii adăstate la țărm. Îi întâlnește și pe proprietari, care-și spălau mrejele, fapt ce arată că tocmai sfârșiseră lucrul în acea zi. Alege să se urce într-una din ele, cea a lui Simon. Nimic surprinzător. De pe corabie, cu un vânt prielnic ce i-ar fi purtat spusele înspre cei de pe țărm, ar fi putut propovădui până târziu în noapte. Ar fi fost deopotrivă văzut și auzit și ar fi lăsat o puternică impresie asupra auditoriului. O făcuse cu certitudine și anterior, o va face și în viitor. De aceea, proprietarul nu e speriat când i se cere să-l ducă în larg. De-altminteri, Rabbi acționează într-un mod de-a dreptul predictibil: de pe corabie, vorbește.

Ceea ce va urma după ce-și încheie cuvântul, constituie însă chintesența episodului. Le va cere să meargă mai în adânc și să arunce mrejele. Un pescar profesionist nu primește ordine de la nimeni. Cu atât mai mult atunci când el însuși știa că sorții de izbândă sunt slabi. Își avea și Simon semnele lui, că doar nu bântuia pe luciul apei de azi-de ieri! Ține să-i spună vorbitorului că nu-i de șagă cu meșteșugul! Și totuși, se conformează. E o formă de ascultare. Nu va fi dezamăgit. Într-un mod cu totul excepțional, va prinde atât de mult pește, că mrejele încărcate vor sta să se rupă. Cere ajutoare. Chiar și așa, drumul până la țărm e de-a dreptul anevoios, din pricina mulțimii încărcăturii.

E momentul în care vorbărețul, dar sincerul pescar, își va da seama că cel cu care vorbește nu e un învățător de lege oarecare. E ceva mai special. Reacția lui, similară ca atitudine cu cea a locuitorilor ținutului Gherghesenilor, are totuși la bază o altă motivație. „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”!, va spune el. Și alții îi vor cere să plece, însă pentru că se temeau că năstrușnicele Lui minuni le vor periclita avutul. Motivația viitorului corifeu al cetei apostolice e însă una de natură metafizică. Omul se știe necurat. Lumina lui Hristos e într-un puternic contrast cu întunericul ce-i stăpânea ființa. Și ceilalți, anume Ioan, și Iacov, fiii lui Zevedeu, sunt speriați. De vorbit, vorbește doar Simon. Așa-i e firea, de om apucat. Extrovertit până la culme, ar zice psihologii de astăzi.

Hristos nu se sperie de întunericul lui, ci dimpotrivă, lansează un ordin-chemare: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”. Nu doar Simon se va supune, ci toată ceata. La finele zilei, pe malul lacului vor rămâne două corăbii goale. Pescarii se reconvertiseră profesional. Vor răspunde unei chemări mai înalte. Corabia pe care o vor cârmui, va cunoaște de-acum înainte altfel de ape.

Evanghelia de astăzi vorbește despre smerenie, ascultare și transformare lăuntrică. Specialiști în domeniul lor, Simon și cei împreună cu dânsul vor ține să-I semnaleze politicos celui care le folosise corabia în scopuri de propovăduire, că nu e treaba lui meșteșugul pescuitului. Și totuși, îi vor face hatârul. Spre surprinderea lor, vor fi de-a dreptul copleșiți, căci printr-o minune, eforturile le vor fi răsplătite. Așa se întâmplă cu fiecare dintre noi, atunci când îl ascultăm pe Hristos, chiar dacă uneori cererile Lui ni se par neînelese, ori în contra logicii noastre. Interacțiunea cu El transformă! Vine în primă fază să ne descopere păcatele și întunericul, ca lui Simon. Însă nu cu scopul de a ni le reproșa, ci pentru a ni le curăți. Hristos e balsamul prin excelență, pentru care orice act de pocăință reprezintă semnalul primenirii sufletești! Odată curățit, sufletul simte chemarea. Una care-l face să se perpelească și să răspundă nepregetat afirmativ la solicitarea transformării interioare.

Episodul ne mai spune ceva, cu precădere păstorilor de suflete, dar nu în mod exclusiv. Hristos îi cheamă să fie pescari de oameni. A fi pescar te transformă într-un om aflat la îndemâna intemperiilor, ce se remarcă mai degrabă prin răbdare și nădejde decât prin alte calități. Pescari, nu vânători! Nu oameni ce iau viața în mod deliberat, ci în truditori ce propun, momesc, apoi așteaptă, nădăjduind că vor avea noroc. Sunt zile, cum a fost și cea de dinaintea minunii, când mrejele putrezesc în apă și nada nu produce nimic. Ceasuri încununate de griji, în care omul nu știe dacă va avea din ce-și hrăni copiii sau dezvolta negoțul. Apoi vin vremuri cu roadă, în care meșteșugarul prinde într-atât încât poate face și provizii, sau pune un ban deoparte pentru zile grele. Și-n vocația pastorală, Apostolii vor face la fel. Vor arunca mreaja. Vor propovădui cuvântul lui Dumnezeu, în ape mai mult sau mai puțin cunoscute. Vor fi primiți, ignorați, sau uneori chiar batjocoriți. Lacul Ghenizaretului era populat de pești pașnici, marea învolburată a lumii în care vor fi trimiși va conține din abundență și rechini, balene sau alte speciii marine, unele prietenoase, altele cât se poate de periculoase. Va fi un risc pe care Simon și ceilalți doi însoțitori ai lui și-l vor însuși. Unul pe care suntem chemați să ni-l asumăm și noi, căci și nouă ne răsună chemarea de a deveni pescari de oameni. Și noi suntem părtași pescuirii minunate, nu doar atunci când o ascultăm citită din Evanghelie, ci de fiecare dată când în viața noastră Dumnezeu lucrează! Să-I cerem s-o facă cât mai des și să răspundem prompt chemării Lui, așa cum au făcut-o Apostolii de astăzi!

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Ierom. Maxim Morariu</a>

Ierom. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

Episcopul Nicolae Ivan

Episcopul Nicolae Ivan

Vă propun să descoperim chipul unei personalităţi bisericeşti aparte. Este vorba despre episcopul de al cărui nume se leagă re-fondarea episcopiei ortodoxe clujene, Nicolae Ivan. Personalitate culturală şi eclesiastică de prim rang, Preasfinţia Sa a fost totodată şi...

În casă și acasă

În casă și acasă

Fragmentul evanghelic dedicat parabolei fiului risipitor începe cu imaginea unui om care are doi fii. Acest cadru inițial generează întreaga desfășurare a povestirii, descrisă într-un limbaj specific, care se reia într-o succesiune de momente, toate puse în slujba...

Mai multe din Spiritualitate
„Nu vă fie teamă, toţi vom părăsi lumea”

„Nu vă fie teamă, toţi vom părăsi lumea”

Bătrânii înfruntau moartea cu mare curaj şi cu o profundă credinţă în viaţa veşnică. Ceea ce spunea Bătrânul Gheorghe, simţindu-şi foarte aproape sfârşitul vieţii, este foarte interesant: “Trebuie să plec, este voia lui Dumnezeu să plec, căci păcatul s-a înmulţit....

Pericopa evanghelică – Ioan 17, 1-13

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat...

Ev. Ioan 14, 1-11

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: să nu se tulbure în voi inima voastră; aveţi credinţă în Dumnezeu şi în Mine aveţi credinţă. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri, iar dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu vreau să Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Şi dacă Mă voi duce...

Evanghelia de la Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce s-a sculat din morţi Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi a grăit către ei: pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau în sine că văd un duh. Dar El le-a grăit: ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel...

Dragostea este ca flacăra unei lumânări

Dragostea este ca flacăra unei lumânări

Dragostea niciodată nu se sfârşeşte. Chiar dacă se adresează la mai mulţi, nu se împuţinează. Bătrânul Epifanie zicea: „Dragostea adevărată se aseamănă cu flacăra unei lumânări. Oricâte alte lumânări s-ar aprinde din ea, flacăra primeia rămâne întreagă şi nu se...

Creştinii trebuie să evite religiozitatea bolnăvicioasă

Creştinii trebuie să evite religiozitatea bolnăvicioasă

Următoarele cuvinte ale Bătrânului Porfirie asupra umilinţei merită să fie citate: “Ascultarea duce la smerenie, smerenia la discernământ, discernământul la intuiţie şi intuiţia la clarviziune. Să fim smeriţi, dar să nu discutăm asupra smereniei. Discuţiile asupra...