Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

de | iul. 9, 2017 | Actualitatea religioasă

În duminica a 5-a după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare, Protopopiatul Năsăud.

Înconjurat de un sobor de preoți, din care a făcut parte și părintele Ioan Dâmbu, Protopopul de Năsăud, Părintele Mitropolit Andrei  a oficiat slujba de resfințire de la ora  9:00, iar de la ora 10.00 Sfânta  Liturghie pe o scenă amplasată în curtea bisericii.

„Omul modern, secularizat vrea să trăiască o viață comodă,  fără  Dumnezeu,  fiind captiv doar bunăstării materiale!”,  a spus  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei  în cuvântul de învățătură.   

La finalul Sfintei Liturghii,  Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a săvârșit  o slujbă de binecuvântare a casei parohiale care a fost renovată de curând.

Ca o recunoaștere a efortului depus în renovarea și înfrumusețarea bisericii și a casei parohiale, preotul paroh  Vasile Ureche a primit din partea Înaltpreasfințitului  Andrei distincția de „Iconom”, cu dreptul de a purta brâu roșu,  iar Primarul Comunei Șanț, care a sprijinit integral aceste lucrări, dl.ing. Ioan Szabo, a primit „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Clujului acordată mirenilor.

Toți cei care au fost implicați în lucrările amintite au fost distinși cu „Diplome de aleasă cinstire”.

Parohia Valea Mare este așezată în partea de Nord a județului Bistrița Năsăud, iar  până în anul 1997 a fost filie a parohiei Șanț.

Biserica ocrotită de Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir a fost construită între anii 1994-1997, iar din anul 2002 a intrat în ample lucrări de reconsolidare și înfrumusețare, alături de casa parohială.

Ultimele articole

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 19 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor din Șopteriu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate....

Câte o Biblie pentru fiecare casă din Parohia Hășdate – Gherla

Câte o Biblie pentru fiecare casă din Parohia Hășdate – Gherla

Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla a inițiat proiectul „Biblia, temelia casei creștine", prin care fiecare casă din parohie a primit câte un exemplar al Sfintei Scripturi. Bibliile au fost achiziționate prin contribuția preotului paroh, Pr. Dr. Florin...