Peste 2.000 de pachete pentru cei nevoiaş din Baia Mare

de | dec. 17, 2018

Luni, 17 decembrie 2018, de la ora 12,00, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a participat la acţiunea Asociaţiei Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei”, de pe lângă Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la acţiunea filantropică de înmânare de pachete pentru familiile nevoiaşe şi a binecuvântat cele peste 2.000 de pachete câte au fost distribuite pentru peste 450 de familii din Baia Mare şi pentru peste 250 de copii ai acestor familii.

La acţiune au participat primarul Cătălin Cherecheş al Băii Mari, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Arhid. Dumitru Botiş, din cadrul acestui sector, Viorel Bud,  preot coordonator al Asociaţiei, Ing. Varvara Pop, preşedinta Asociaţiei, o parte din cele 100 de voluntare ale Asociaţiei.

Acţiunea de distribuire a pachetelor s-a desfăşurat în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare şi s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii, fără nici cea mai mică înghesuială.

În pachetele distribuite au fost puse alimentele de care are bevoie o familie pentru a petrece sărbătorile Naşterii Domnului şi ale Anului Nou în condiţii foarte decente.

Acţiunea de distribuire de pachete pentru cei nevoiaşi din Baia Mare are o vechime de 15 ani, iar acţiunea se face pe baza unor evidenţe foarte clare întocmite de asistenţi sociali în preajma sărbătorilor împărăteşti mai importante.

C ei asistaţi s-au bucurat de un scurt program de colinde susţinut de elevii de la Clubul Copiilor din Baia Mare, sub îndrumarea profesoarei Maria Seraz.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Parohia Lazuri

Târnosirea bisericii din Parohia Lazuri

În duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei Lazuri au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de...

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 11 septembrie 2016, de la ora 9:00, slujba de sfinţire a bisericii din Parohia Poiana Botizei, Protopopiatul Lăpuş, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Slujba de târnosire,...

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

În data de 10 septembrie 2016 se împlinesc 76 de ani de la moartea martirică a părintelui protopop Aurel Munteanu, primul protopop de Huedin. Cu acest prilej marți, 13 septembrie, la Huedin se va oficia în faţa statuii protopopului martir slujba Parastasului, începând...

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece...