Peste 8.000 de copii din Cantus Mundi cântă pentru Ora Pământului

de | mart. 20, 2023 | Societate

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!

La a șaptea ediție Ora Pământului by Cantus Mundi, copiii și coordonatorii lorvor desfășura concomitent activități muzicale în 64 de localități din 34 de județe și București: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

La ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii alături de părinții și prietenii lor vor cânta în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Repertoriul tuturor recitalurilor simultane susținute de copii face parte din broșura Ora Pământului by Cantus Mundi 2023, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

În București, Ora Pământului by Cantus Mundi va fi celebrată printr-un amplu eveniment muzical la Opera Comică pentru Copii. Aproximativ 500 de copii și tineri din 18 coruri invită publicul din capitală să îi susțină în demersul lor de a schimba lumea în bine prin muzică, implicare si responsabilitate față de natură.

La Baia Mare, în Piața Cetății, se va reuni cel mai numeros grup muzical. Peste 1.000 de copii din peste 50 de coruri și ansambluri Cantus Mundi vor susține de la ora 20:30 recitaluri corale și mini-concerte dedicate planetei.

Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth, muzician și Ambasador Earth Hour în România, va călători la Bacău,unde va susține un concert la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”. Alături de percuționiștii Young Beats, Ora Pământului va fi marcată și de Ansamblul de percuție și Corul Colegiului Național de Artă „George Apostu”, coordonator Mihai Bălan și dirijor Elena Boambă.

Lista evenimentelor Ora Pământului by Cantus Mundi din toată țara va fi actualizată pe pagina de Facebook Cantus Mundi Romania.

****

Parteneri: Senatul României, Institutul Cultural Român, Compania Națională Aeroporturi București, Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București, UNIMIR, USAMV Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Rapid România, Televiziunea română,

Parteneri media:AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Ediția de dimineață, Gala Societății Civile, Leviathan.ro, Național TV, Munteanu, PlayU.ro, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Național FM, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, TVR Cultural, Trinitas TV, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți

***

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 10 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.800 de coruri. Peste 63.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Ultimele articole

Mai multe din Societate
Extinderea intervalului de circulație a liniei expres A1E | CTP

Extinderea intervalului de circulație a liniei expres A1E | CTP

Compania de Transport Cluj-Napoca anunță extinderea  intervalului de circulație a liniei expres A1E, începând cu data de 4 mai.  Astfel, prima plecare din P-ța Mihai Viteazul spre Aeroport va fi la ora 4:00, iar ultima plecare din incinta Aeroportului spre centrul...

Liniile 36B/36L si 52L vor circula pe traseu deviat | CTP

Liniile 36B/36L si 52L vor circula pe traseu deviat | CTP

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informează publicul călător că, în data de 19.04.2023, între 8:00 – 20:00, liniile 36B/36L si 52L vor circula pe traseu deviat din Str. Ion Ionescu de la Brad pe străzile O. Băncilă, T. Vuia. Bran, Plevnei,  ca urmare a...

PROGRAM SPECIAL DE TRANSPORT PENTRU NOAPTEA DE ÎNVIERE

PROGRAM SPECIAL DE TRANSPORT PENTRU NOAPTEA DE ÎNVIERE

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA face cunoscut publicului cãlãtor cã transportul in Noaptea de Inviere se va realiza cu autobuze, prin intermediul liniilor 25, 30, si 46S, dupa urmãtorul program : L 25 : Cart. Mănăştur – P-ta A. Iancu – Cart. Gheorgheni...