Peste 90 de familii ajutate în prag de Paști, de Asociația „Filantropia Ortodoxă”, filiala Bistrița-Năsăud

de | apr. 14, 2017

În ajunul Slăvitului Praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia, le-a oferit celor nevoiași pachete cu legume, alimente, dulciuri, haine, vin, cozonaci, ouă și jucării pentru cei mici.

Prin urmare, s-au oferit pachete unui număr de 92 de familii aflate în evidenţele noastre, pachetele cântărind între 20-30 de kilograme, în funcţie de numărul de membri din fiecare familie, cu un total de peste 300 de persoane și 850 de kilograme de alimente.

De asemenea, celor 90 de persoane vârstnice ocrotite în centrele noastre rezidențiale și cu nevoi speciale: Sfinții Ioachim și Ana din localitatea Cușma, Sfinții Zaharia și Elisabeta de la Maieru și Sfântul Filaret cel Milostiv de la Târlișua, li s-a oferit toată asistența spirituală specifică acestei perioade și li s-a pregătit masa tradițională de Sfintele Paști într-o atmosferă creștină și familială.

Mântuitorul Iisus Hristos, izvorul tuturor darurilor, să ne facă pe toți părtași de lumina și bucuria Sfintei Învieri.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA