Peste trei tone de alimente şi alte bunuri, donate de elevii unei şcoli bistrițene copiilor nevoiaşi

de | dec. 18, 2019

Peste trei tone de alimente, la care se adaugă alte produse de strictă necesitate, au fost donate, pentru al optulea an consecutiv, de elevii Şcolii gimnaziale nr.1 din Bistriţa pentru cei peste 100 de copii orfani sau abandonaţi care au fost îngrijiţi, până acum doi ani, la mănăstirea Podu Coşnei din judeţul Suceava.  În prezent, copii locuiesc într-un centru social din Vatra Dornei, după decesul preotului Mihai Negrea.

Acţiunea dedicată copiilor de la mănăstirea Podu Coşnei a debutat în anul 2012, sub coordonarea profesoarelor Elena Borş şi Alina Petri de la Şcoala gimnazială nr.1 Bistriţa, care au reuşit să mobilizeze atât pe cei peste 1.300 de elevi ai unităţii de învăţământ, împreună cu părinţii şi bunicii lor, cât şi cadrele didactice şi chiar o şcoală din mediul rural, cea din satul Dipşa.

Pentru elevii Şcolii gimnaziale nr.1 a devenit o tradiţie ca, în săptămâna de după Moş Nicolae, să înceapă să doneze bunuri pentru copiii orfani şi abandonaţi din judeţul Suceava.

Anul acesta, acţiunea s-a desfăşurat în perioada 9-13 decembrie şi, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către profesoara Elena Borş, au fost donate aproximativ 700 de kilograme de zahăr, 800 de kilograme de făină albă, 500 de litri de ulei, 200 de kilograme de paste făinoase, 200 de kilograme de făină de mălai, 300 de kilograme de cartofi, ceapă şi fasole, 300 de kilograme de conserve, 200 de kilograme de dulciuri, dar şi rechizite, ghiozdane, articole de igienă personală, detergenţi, haine, încălţăminte şi jucării.

Toate aceste bunuri şi alimente au fost transportate, mai apoi, la Vatra Dornei.

„Cei ce au dăruit ştiau şi aşteptau perioada asta, resimţind, ca de fiecare dată, bucuria de a dărui celor care nu au şi mulţumind pentru ceea ce au, pentru că oricare dintre ei putea să fie în situaţia acelor copii. Pentru cei care au primit, a fost o bucurie imensă că măcar o perioadă au mâncarea asigurată, că totuşi cineva se gândeşte şi la ei. Se bucură că ne văd alături de ei de atâţia ani, chiar dacă toate acestea nu înlocuiesc ‘acasă’ şi dragostea, atmosfera unei familii pe care ei nu o au, dar sunt demni şi ambiţioşi şi uniţi”, a declarat, Elena Borş.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Ziua Porților Deschise la Institutul Francez din Cluj-Napoca

Ziua Porților Deschise la Institutul Francez din Cluj-Napoca

Institutul Francez din România la Cluj-Napoca organizează o Zi a Porților Deschise, miercuri, 4 octombrie, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi spațiile și activitățile Institutului, de a testa cursurile de franceză pentru adolescenți sau adulți, de a afla mai...

Ediția de toamnă a Târgului de Cariere, la Cluj-Napoca

Ediția de toamnă a Târgului de Cariere, la Cluj-Napoca

Ediția de toamnă Târgul de Cariere aduce la Cluj-Napoca zeci de angajatori din numeroase domenii de activitate, precum: inginerie, producție, automotive, retail & FMCG, logistică & transport, telecomunicații, IT, comerț, marketing, comunicare, farmaceutic...

BATRA 2023: Bienala de Arhitectură Transilvania împlinește 10 ani

BATRA 2023: Bienala de Arhitectură Transilvania împlinește 10 ani

Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) celebrează, anul acesta, 10 ani de existență. Ediția 2023, a cărei temă este imp(ACT), va avea loc între 20 octombrie și 20 noiembrie, însă, în avanpremiera ei, organizatorii anunță că au pregătit o surpriză pentru public:...

USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va fi reprezentată de cadre didactice și studenți de la toate facultățile la evenimentul Noaptea cercetătorilor europeni, vineri, 29 septembrie 2023, pe platoul din fața Sălii Sporturilor...