Pictura bisericii din Ceanu Mare, binecuvântată de Mitropolitul Clujului

de | dec. 13, 2015

Duminica a 25-a după Rusalii a fost o zi de sărbătoare pentru credincioșii parohiei Ceanu Mare. Localnicii au primit vizita Mitropolitului Andrei care a binecuvântat cu această ocazie lucrările de pictură realizate la biserica parohială.

Cum a primit comunitatea vizita Arhipăstorului, ne-a spus părintele paroh Vasie Tarța: „Înaltpreasfințitul Andrei a binecuvântat pictura bisericii, restaurată de pictorul bisericesc Constantin Bumbu iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură ne-a vorbit despre Ospățul Credinței la care suntem chemați cu toții. Mitropolitul Clujului le-a dăruit copiilor cărticele de rugăciune, iar cei mici ne-au încântat sufletele cu armoniile colindelor tradiționale”.

După Sfânta Liturghie, ierarhul a acordat distincții celor implicați în lucrările desfășurate de-a lungul timpului la biserica din Ceanu Mare.

Astfel, părintele paroh Vasile Tarța a primit distincția de iconom stavrofor, iar primarul localității a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. O diplomă de aleasă cinstire a primit și câtărețul bisericii, Ananie Hădărean, care slujește la strana locașului de cult de 40 de ani.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Crișeni

Târnosirea bisericii din Crișeni

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, va sfinți în duminica a 18-a după Rusalii noua biserică a parohiei Crișeni din protopopiatul Turda. Sfântul locaș de închinăciune, ocrotit de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, va fi târnosit înaintea...

Târnosirea bisericii din Băiuţ, Maramureş

Târnosirea bisericii din Băiuţ, Maramureş

Azi, duminică, 18 septembrie 2016, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Băiuţ, Protopopiatul Lăpuş, în fruntea unui sobor de 22 de preoţi slujitori şi diaconi, din care au făcut parte...

Sfințirea noului sediu al protopopiatului Gherla

Sfințirea noului sediu al protopopiatului Gherla

Noul sediu al protopopiatului Gherla va fi sfințit și inaugurat sâmbătă, 24 septembrie 2016, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Siluan Athonitul.  Binecuvântarea noului imobil, situat pe strada 1 Decembrie 1918, va fi săvârșită de la ora 10:30 de...

Resfințirea bisericii din Parohia Băbeni

Resfințirea bisericii din Parohia Băbeni

În duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Băbeni, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult în ultima perioadă. Evenimentul...