Pictura bisericii parohiale din Manic, sfințită de Mitropolitul Clujului

de | nov. 28, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 30-a după Rusalii, 28 noiembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Manic, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii picturii bisericii parohiale.

De la ora 9:00, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a sfințit pictura bisericii parohiale, realizată în tehnica frescă, în perioada 2010-2021. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Dragoș Cristian, duhovnicul Mănăstirii Strâmba, protosinghelul Paisie Pașcu, preotul paroh Vasile Filipaș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Întrebare esențială”, pornind de la întrebarea adresată de dregătorul bogat Mântuitorului Hristos: „Ce să fac, Doamne, ca să moștenesc viața veșnică?”. Ierarhul a spus că pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, fiecare creștin trebuie să împlinească cele 10 porunci.

„Împlinind poruncile îl găsim pe Dumnezeu și moștenim viața veșnică.”

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul de tineri „Sfântul Nicolae” al Parohiei Manic, dirijat de preoteasa prof. Veronica Filipaş. La chinonic, corul de tineri al parohiei alături de interpretele de muzică populară Elena Hasbeiu, Delia Bachiș, Cristina Fechete, Dalia Țigăuan și Daria Gherman au interpretat colinde.

La finalul slujbei, părintele paroh Vasile Filipaș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile parohiei. În semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfinției Sale i-a oferit o icoană cu Sfântul Apostol Andrei.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Vasile Filipaș. Prim-epitropul parohiei, Ioan Rîpan, a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, preoteasa prof. Sabina Veronica Filipaș a fost distinsă cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar fiii parohului: Ioan, Nicolae, Matei, Rafail și Vasile au primit diplome de aleasă cinstire. De asemenea, fostul paroh, preotul Cristian Oliver Teutișan (Parohia Uriu), în timpul păstoririi căruia a fost construită biserica, primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași, membrii Consiliului și Comitetului parohial, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

 

Scurt istoric

Biserica cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului”, „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost construită între anii 2003-2011, în formă de cruce bizantină, cu abside rotunde, sub coordonarea parohului de atunci, preotul Cristian Oliver Teutişan. Piatra de temelie a fost pusă la data de 3 august 2003, de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 22 octombrie 2011, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei Andreicuț.

Din luna octombrie 2011 până în prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Vasile Filipaș, care a continuat munca predecesorului său, atât pe tărâm spiritual, cât și administrativ. Astfel, a fost construită o nouă clopotniţă, un Altar de vară, s-a efectuat modernizarea curţii şi s-a împrejmuit biserica. De asemenea, sfântul lăcaș a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată în perioada 2010-2021, de pictorii Ciprian Ardelean și Gheorghe Vîlcu din Satu-Mare.

O atenție deosebită a fost acordată copiilor și tinerilor din parohie, prin înființarea corului „Sfântul Nicolae”, prin organizarea mai multor manifestări cu caratcter cultural-educațional (cateheze, jocuri de grup, pictură pe sticlă, abilități practice, tabere, pelerinaje, procesiuni), în preajma marilor praznice, a hramului sau cu ocazia zilelor onomastice.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Ultimele articole

Să ne veselim dumnezeiește!

Să ne veselim dumnezeiește!

Oricare dintre credincioșii ortodocși realizează că există o diferenţă izbitoare, un contrast puternic între zilele Postului Mare și cele ale Sfintelor Paști. Evidenţa acestui fapt se observă mai ales în ziua Sfintelor Paști și în Săptămâna Luminată, când totul este...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat...

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Clujului. Alături de un sobor de peste 100 de preoți și în ciuda ploii torențiale, credincioșii au ieșit astăzi, 31 mai...