Pinocchio și Lupul interzis, eroii spectacolelor de la Teatrul „Puck” în weekend

de | sept. 25, 2020

Micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul acestei săptămâni la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” cu două spectacole. Este vorba de Eu sunt Pinocchio”, programat  sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 11.00, în regia lui Călin Mocanu și „Lupul interzis”, în regia lui Radu Dinulescu, duminică, 27 septembrie, de la ora 11.00.

Pinocchio este fiecare copil, iar transformarea lui din lemn în ființă cu suflet este povestea fiecărei inițieri. Regizorul Călin Mocanu aduce în scenă povestea nemuritoare a lui Carlo Collodi în viziuni noi, complexe, dinamice și în același timp pline de sensibilitate, mai actuale ca niciodată.

„Această poveste este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, subliniază acesta.

Pinocchio și Lupul interzis, eroii spectacolelor de la Teatrul „Puck” în weekend

Totodată, povestea lupului cel rău pe care o cunoaștem cu toții din copilărie nu mai este de actualitate.

 „Este vorba de un lup care gonind prin pădurea care îi era casă, din cauza defrișării și nemaiavând nimic în jurul lui, emigrează. Trece marea, străbate ținuturi după ținuturi și ajunge într-o favelă, la marginea unui oraș uriaș”, descrie Radu Dinulescu.

La început de stagiune, programul Teatrului „Puck” le oferă spectatorilor posibilitatea de a veni la reprezentații atât în weekend, cât și în timpul săptămânii, după-masa.

Artiștii de la Teatrul ,,Puck” vor prezenta spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, vineri, 25 septembrie, de la ora 18.00 în cadrul Festivalului „Caravana cu Jocuri” Cluj-Napoca, la Iulius Parc. Duminică, 27 septembrie, de la ora 18.00, în cadrul aceluiași eveniment va putea fi urmărit spectacolul „Croitorașul cel isteț”.

Totodată, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18.00, spectacolul „Croitorașul cel isteț” se va juca la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”.

Foto: Teatrul de Păpuși „Puck”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Mineralia – Agatul, formă și culoare, la MET

Mineralia – Agatul, formă și culoare, la MET

Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET), invită publicul clujean la expoziția „Mineralia”, în cadrul căreia, dintre cele mai diverse produse ale lumii minerale, agatul ocupă unul dintre primele locuri. Diversitatea sa remarcabilă este dată de culorile, structura și...